LEGISLAŢIE Ne-am obișnuit deja ca fiecare an să aducă schimbări privind modul de funcționare și administrare a societăților comerciale.
LEGISLAŢIE Nici anul următor nu va face excepție în acest sens, cele mai multe modificări survenind în ceea ce privește PFA-urile.
Datorită condițiilor mai facile de înregistrare și funcționare, numărul de PFA-uri a crescut vizibil în ultimii ani.
În luna iulie a acestui an erau înregistrate la Registrul Comerțului peste 380.000 de PFA, II și IF active, dintre care, cele mai multe erau în București (28.000), județul Cluj (17.000) și județul Iași (15.000).
Noua lege, care va intra în vigoare începând din ianuarie 2017, a fost deja publicată în Monitorul Oficial.
Aceasta prevede schimbarea modului de funcționare și înregistrare a persoanelor fizice ce desfășoară activitățti economice (persoane fizice autorizate PFA, întreprinderi individuale II și întreprinderi familiale IF).
De asemenea, se aduc lămuriri cu privire la numărul maxim de salariați pe care îi poate avea o astfel de persoană. Dar și la numărul maxim de activități – coduri CAEN pe care le poate presta.
Vestea bună îi are în vizor pe studenții care vor înființa PFA sau II și care nu vor fi nevoiți să plătească taxele pentru înregistrarea și autorizarea acestor entități.
Persoanele fizice pot desfășura activitățile economice după cum urmează:
– individual și independent, ca persoane fizice autorizate
– ca întreprinzători titulari ai unei întreprinderi individuale
– ca membri ai unei întreprinderi familiale.
Condițiile impuse persoanelor fizice cu privire la sediul profesional:
Persoanele fizice trebuie să aibă un sediu profesional declarat. De asemenea, să facă dovada că îndeplinesc condițiile de funcționare prevăzute de legislația specifică în domeniul sanitar, sanitar-veterinar, protecției mediului și al protecției muncii.
Pentru stabilirea sediului profesional/punctelor de lucru este necesar ca persoana fizică titulară care se autorizează ca PFA.
Titularul întreprinderii individuale sau oricare membru al întreprinderii familiale, după caz,să prezinte înscrisul care atestă dreptul de folosință asupra imobilului cu destinație de sediu profesional/punct de lucru.
Reglementări referitoare la numărul de angajați
PFA poate avea în obiectul de activitate cel mult 5 clase de activități prevăzute de codul CAEN și poate avea maxim 3 angajați.
Întreprinderea individuală poate avea în obiectul de activitate cel mult 10 clase de activități prevăzute de codul CAEN și poate angaja cel mult 8 salariați.
Facilități pentru studenți, dar nu în orice condiții
Studenţii care vor să înfiinţeze o afacere proprie sunt scutiţi de la plata taxelor pentru operaţiunile de înregistrare şi autorizare a unui PFA sau a unei întreprinderi individuale prin oficiile Registrului Comerţului de pe lângă tribunale, precum şi de la plata tarifelor pentru serviciile de asistenţă prestate de aceste oficii.
Pentru a beneficia de aceste prevederi, studenții care obţin calitatea de titulari ai PFA sau de titulari ai întreprinderii individuale trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiţii:
1. să urmeze cursurile unei instituţii de învăţământ superior acreditate în România
2. să fie cel puţin în anul II de studiu şi să fi promovat, integral, la data solicitării, toate cerinţele programei de învăţământ prevăzute de senatul instituţiei
3. să nu fi depășit vârsta de 30 de ani.
citește și SCANDAL ÎN ASIGURĂRI – Șoferii vor plăti indirect tarifele reduse pentru transportatori
Această lege intră în vigoare la 90 de zile de la publicarea în Monitorul Oficial.
În termen de doi ani de la intrarea în vigoare a acestei legi, persoanele fizice autorizate și întreprinderile individuale al căror număr de activități incluse în obiectul de activitate este mai mare decât cel impus, modifică mențiunile din Registrul Comerțului referitoare la obiectul de activitate, proces ce se realizează, pe baza unei cereri, la Oficiul Registrului Comerțului, cu titlu gratuit.