Acasăsinucidere maramuresLE-AU MINŢIT - Tinere din România, ademenite să se prostitueze în Marea...

LE-AU MINŢIT – Tinere din România, ademenite să se prostitueze în Marea Britanie

spot_img

DISTRIBUIȚI

LE-AU MINŢIT. Ofițeri de poliție din România vor lucra alături de Poliția din Manchester într-un program pentru combaterea sclaviei moderne și a traficului de persoane.

Potrivit BBC, în zona Manchester, majoritatea victimelor traficului de ființe umane sunt din Europa de Est, atrase de către traficanți în industria sexului, în speranța că vor câștiga o mulțime de bani.

Polițiștii români vor ajuta, în special, în cazurile în care victimele nu vorbesc limba engleză.

Șeful Unității pentru combaterea sclaviei moderne de la Poliția din Manchester, Russ Jackson a declarat că în timpul raziilor din bordeluri sau spălătorii auto polițiștii români vor fi foarte folositori.

Adrian Petrescu, director al Agenției Naționale Antitrafic a declarat că în 2001, când a fost emisă legea de funcționare a agenției, doar o singură persoană a fost condamnată pentru trafic uman, iar acum sunt 300 de persoane condamnate.

„Avem un sistem care este comparabil cu orice sistem din lume, poate fi îmbunătățit, dar ceea ce este important este că funcționează”, a declarat Petrescu pentru BBC.

Iana Matei, care conduce un adăpost pentru româncele victime ale traficului de ființe umane, a declarat că fetele sunt atrase în Marea Britanie de bande care le promit că vor lucra ca dansatoare de striptease.

„În principal, fetele provin din fostele case de copii … Ele sunt ușor recrutat pentru că nu au pe nimeni. Unele dintre ele provin din familii dezorganizate și sunt exploatate de către propria familie”, a declarat Iana Matei.

În urma unor interviuri făcute într-una dintre zonele defavorizate ale României de către organizația condusă de Iana Matei, a reieșit că toți băieții, începând de la vârsta de opt ani, își doresc să devină traficanți de persoane. Mai mult, toate fetele din acea comunitate au spus că vor să fie amantele traficanților. Ei știu că din asta se pot face mulți bani și nu le pasă de rigorile legii, a mai spus Matei.

„Povestea pe care traficanții o vând fetelor este: dacă vii vei câștiga o mulțime de bani, nimeni nu te atinge, nu trebuie să faci sex, trebuie doar să te dezbraci, să dansezi și vei face o grămadă de bani”, a exemplificat ea.

Victimele de la adăpostul condus de Iana Matei au vârste cuprinse între 12 și 18 ani, însă a fost și un caz în care fata traficată avea doar nouă ani.

Sursa info

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA