Ieri, 10 martie, poliţiştii au fost sesizaţi că pe strada Electrolizei din municipiul Baia Mare a avut loc un eveniment rutier soldat cu vătămarea corporală a unui pieton.
Un sătmărean de 20 de ani, domiciliat în satul Poiana Codrului, comuna Crucişor, a declarat că în jurul orei 15.10, după ce a coborât din troleibuz, s-a angajat în traversarea străzii prin loc nepermis şi fără să se asigure. Astfel, a fost surprins şi accidentat de un autoturism al cărui conducător auto a părăsit locul faptei fără încuviinţarea poliţiei. Victima a fost transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale, fără a rămâne internată.
În urma activităţilor de cercetare şi investigare, poliţiştii au identificat conducătorul auto implicat în accident. Este vorba de un bărbat de 30 de ani, domiciliat în Baia Mare. În urma testării cu aparatul etilotest s-a constatat că şoferul se afla sub influenţa băuturilor alcoolice. Poliţiştii l-au condus la spital pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
Cercetările continuă urmând ca la finalizarea lor să se propună măsuri.