AcasăEvenimentLANSARE CAMION ATP BAIA MARE - "Când am visat prima dată să...

LANSARE CAMION ATP BAIA MARE – „Când am visat prima dată să fac o basculă nu știam de ATP, aveam 12 ani. Unele vise necesită mai mult timp” – Mircea Cirţ

spot_img

DISTRIBUIȚI

Un copil de 12 ani visa acum mulți ani să construiască un camion. Au urmat perioade firești, etape de viață diverse, a studiat, a muncit, și-a întemeiat o familie, s-a dezvoltat și a dezvoltat în jurul său un business relevant local, național și internațional, o adevărată comunitate. Putea să plece de 100 de ori, să caute un drum mai ușor, accesibil spre împlinirea visului său. Dar a ales drumul mai lung, mai greu, pe care a continuat să meargă în pofida tuturor piedicilor.

Copilul care visa să construiască un camion e acum adult în toată firea, un businessman de succes, un om apreciat de comunitate, un vizionar, înstărit, în același timp cumpătat și modest, atent şi implicat în comunitate, poate şi pentru că îl poartă mereu pe Dumnezeu în suflet. Este vorba despre Mircea Cirț, cel care a clădit și a dezvoltat ATP Group, ducând departe nu doar renumele firmei sale, ci și al municipiului Baia Mare și al județului Maramureș. Recent, și-a văzut visul împlinit. A construit un camion, primul camion made in Baia Mare, made in Maramureș!

MIRCEA CIRȚ, CEO ATP Exodus Group:Noi toți ne naștem mici. Învățăm să facem primii pași de la uriași. La un moment dat, creștem și nu mai există uriași pe lângă noi pentru că am crescut suficient. Asemeni creșterii unui copil nou-născut care învață de la un adult am pornit și noi la drum având acest vis: de a avea o basculă ATP. Când am visat prima dată să fac o basculă nu știam de ATP, aveam 12 ani. Unele vise necesită mai mult timp. Pentru anumite vise trebuie dormit mai mult, pentru altele nu mai este timp pentru că viața este prea scurtă. Am stabilit o serie de reguli plecând de la ideea: cuvintele au putere. Am scos cuvinte din vocabular precum „greu”, ”nu se poate”, ”nu vreau”, ”problemă”, ”încerc”. În schimb, am găsit altele care ne ajută să avansăm. Ne dau putere, ne dau energie: ”provocare”, ”pot”, ”găsesc soluții”, ”vreau”, ”fac din prima”. Atitudinea determină altitudinea. Învățatul am învățat că nu îl putem delega, la fel cum nici creșterea nu e o opțiune. Dragi prieteni, dragi români, vă asigur un lucru: nu suntem proștii Europei. Avem puterea, avem capacitatea să facem lucruri mari, să ne ridicăm, să credem în noi și să scriem împreună istoria„.

ATP Group, motiv de mândrie naţională: se poate şi în România, prin multă muncă, seriozitate şi determinare

Sute de invitați s-au adunat miercuri, 28 august 2019, la ATP Tech Center. Ce a urmat, încerc să vă prezint în rândurile de mai jos, chiar dacă experiența lansării camionului Truston este destul de dificil de redat în cuvinte. A fost o adevărată experiență, un spectacol, o lecție din care cei care au ochi să vadă și urechi să audă, au ce învăța. Nu au lipsit factorii decizionali din administrația locală, județeană, reprezentanți ai Guvernului României, mass media, parteneri autohtoni și internaționali. La final, s-a lăsat liniștea, luminile s-au oprit. Apoi, s-a auzit un sunet de motor puternic, iar pe scenă a intrat vedeta serii: camionul Truston. Aplauze la scenă deschisă, un moment emoționant pentru creatorii acestuia, dar și pentru invitați. Grupul ATP ne demonstrează astfel că se poate să reuşeşti şi în România, prin multă muncă, seriozitate şi determinare.

15.000 de zile de muncă de cercetare pentru a construi primul camion asamblat în România: Truston

Proiectul ATP Trucks s-a conturat în urmă cu doi ani, atunci când Mircea Cirț a considerat că visul de a construi un camion poate deveni realitate. Astăzi, după 15.000 de zile de muncă de cercetare, avem primele camioane asambalte în România, chiar aici, în Baia Mare. Echipat în varianta basculă, respectiv varianta betonieră, Truston este pregătit să (re)construiască România! ATP Group poate să fie, prin intermediul acestui produs, motorul dezvoltării, un pion de bază în construirea infrastructurii din România, Truston având toate cele necesare pentru a fi vedeta șantierelor din țară. Cred că toți ne dăm seama și ce impact are acest pas de dezvoltare al ATP Group și pentru economia locală. Mai multe detalii tehnice și fotografii cu acest camion fabulos puteți afla din materialul de prezentare postat pe site-ul nostru (CLICK AICI).

MIRCEA CIRȚ, CEO ATP Exodus Group:Avem în față o minune. E o minune a lui Dumnezeu. Știți, Dumnezeu face minuni prin noi în fiecare zi, chiar dacă nu observăm de fiecare dată. Uneori ne vine greu să credem anumite lucruri. A crede că Dumnezeu poate ajuta e un dar. (…)Mulțumesc lui Dumnezeu pentru toți oamenii curajoși care au crezut în acest vis, astfel încăt acesta să devină azi realitate. Mulțumesc întregii echipe care a contribuit la acest proiect pentru implicare, pasiune, curaj, voință. (…)Împreună cu autoritățile locale contribuim la dublarea economiei județului Maramureș, așa încât în cinci ani de zile ne-am propus noi, ATP-ul, cu tot ce avem și tot ceea ce facem, să fim parte în dublarea economiei în următorii cinci ani și este posibil! Mulțumesc partenerilor noștri care au avut un rol foarte important. Aș vrea să mulțumesc grupului Weichai că au crezut în visele mele. Mulțumesc Weichai! Ei au un motto: „fă munca de două zile și jumătate într-o zi”. Am început să gândesc în acești termeni și am zis ”wow, am cu cine!”. Sigur, am putea scrie o carte frumoasă despre istoria proiectului, însă vedeți, nu e suficient să ai vise, mai trebuie să creadă cineva. Vreau să vă încurajez pe voi în a crede. Totul este cu putință celui ce crede„.

După primul camion, urmează autobuze și autocare. Și camioane de mină…

Pe lângă asamblarea de camioane, ATP are în plan și construirea altor autovehicule. Urmează autobuze și autocare. Și camioane de mină. Acesta este un subiect poate sensibil pentru români, deopotrivă pentru cei care nu își doresc redeschiderea minelor, dar mai ales pentru cei care înțeleg că astfel comunități întregi din țară ar putea renaște. Redeschiderea minelor ar fi un pas necesar care ar aduce relansarea economiei locale, locuri de muncă și condiții mai bune de trai mai ales în zonele puternic afectate de închiderea minelor, unde lipsa alternativelor și sărăcia fac legea. Profitând de prezența a doi miniștrii în sală, Ștefan Radu Oprea, Ministrul pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat și Ioan Deneș, Ministrul Apelor și Pădurilor, Mircea Cirț a transmis un semnal ferm guvernanților, oferindu-se să susțină deschiderea minelor.

MIRCEA CIRȚ, CEO ATP Exodus Group:O surpriză frumoasă este faptul că vom produce și autobuze și autocare. Lucrăm la acest proiect și ne așteptăm să îl sărbătorim anul viitor. Lucrăm la autobuzul electric, de orașe, hibrid, pe gaz, Euro 6. Dragi maramureșeni, ne limităm doar la ideea că ținem harta României în cui sau mișcăm lucrurile? Eu cred că de mâine suntem alți maramureșeni. Asamblarea e la Baia Mare și componentele vin din întreaga lume. Obiectivul nostru în 5 ani este să avem 45% din componente produse în regiune, o parte în fabricile ATP. Asta presupune să avem forță de muncă, oprim exportul de forță de muncă. Suntem un popor cu o voință puternică. Am exportat prea mult și nu am completat. Prima povară pe care trebuie să o înlăturăm este felul în care ne vedem. Noi nu avem o părere bună despre noi și asta trebuie să schimbăm și o vom schimba. O altă chestiune: avem aici munți frumoși. Cu toții știm că în trecut au fost peste 30.000 de mineri. Avem aur, argint, cupru. Noi vom face camioane de mină! Pe de cealaltă parte, trebuie să punem toate structurile în bătaie, încât în cel mult patru ani să începem să exploatăm minele. Domnilor miniștri, cred că duceți mesajul azi cu dumneavoastră așa încât în două săptămâni să avem un dialog, să vedem de unde apucăm lucrurile și de ce resurse e nevoie„.

Baia Mare va avea cel mai mare parc industrial din România

Pe lângă felicitările de rigoare, Cătălin Cherecheş, primarul municipiului Baia Mare, prezent la lansarea Truston, a vorbit şi despre modul în care ATP contribuie la dezvoltarea economică a oraşului nostru. În semn de respect și apreciere din partea comunității și a administrației publice locale, primarul Cătălin Cherecheș l-a distins pe omul de afaceri Mircea Cirț cu titlul de cetățean de onoare al municipiului Baia Mare. ATP a primit aprecieri și din partea reprezentanților Guvernului României.

 

CĂTĂLIN CHERECHEȘ, primarul municipiului Baia Mare:Vreau să-i mulțumesc domnului Cirț pentru puterea pe care o are să-și urmărească visul. Puterea pe care o are de a-și prezenta de fiecare dată viziunea. Puterea și generozitatea pe care o are de a aduna oameni. Puterea și dragostea pe care o are pentru cei care contribuie și așează această fundație pe care se clădesc visele lui, acest eșafod însemnând fiecare persoană care lucrează în grupul ATP, de la cel care vinde o mașină și până la cel care repară o mașină. (…)Vom înființa Consiliul de Dezvoltare Economică a Municipiului Baia Mare, din care vor face parte primii cei mai importanți investitori, oameni de afaceri din municipiu și împreună cu ei, autoritatea locală va gestiona dezvoltarea economică, iar un prim membru va fi domnul Cirț. (…) Grupul ATP și domnul Cirț vor avea și un alt rol foarte important, acela de a deschide, din punctul nostru de vedere, cel mai întins ca și metri pătrați parc industrial din România. Este vorba de Parcul Industrial Baia Mare Vest, care se va întinde de la aeroport și până la Italsofa, adunându-i alături de ATP și pe ceilalți investitori importanți. Bineînțeles că vârful de lance și omul care știe întotdeauna cum să pună și dragoste și muncă și pasiune și va energiza acest proiect este Mircea Cirț„.

ȘTEFAN RADU OPREA, Ministrul pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat:Antreprenorul Mircea Cirț este un model, un om care poate inspira și ceilalți antreprenori din România pentru că uitați-vă cu ce dinamică își duce visurile la îndeplinire. Vorbim despre camioane. Vorbim despre nevoia economiei românești de a ne dezvolta pentru că toate autostrăzile și toate șantierele de infrastructură au nevoie de aceste camioane. Sunt convins că, împreună, vom reuși să rescriem povestea de succes aici în Maramureș și în România și să ieșim la export.

IOAN DENEȘ, Ministrul Apelor și Pădurilor: „Sunt onorat să particip la acest eveniment care a fost posibil pentru că un om care, cu modestie recunosc că este unul din prietenii mei, Mircea Cirț, a îndrăznit să viseze în urmă cu mulți ani, apoi și-a transformat visul într-un proiect. Acest proiect, în ani de zile, s-a transformat într-un brand. Brand-ul pe care toți îl cunoaștem sub denumirea de ATP. Cine nu cunoaște acest brand de ATP, în România, nu are cultură generală. (…)De azi, ATP a pus județul Maramureș pe harta țării ca producător de camioane. Nu trebuie să fim o țară care doar aduce din exterior ci trebuie să devenim o țară care și trimite în exterior ceea ce produce. Felicitări ATP pentru acest proiect concretizat!”

O concluzie personală: ATP și Mircea Cirț sunt și o poveste demnă de spus copiilor noștri

ATP Group m-a și ne-a impresionat din nou. Sunt convins că urmează multe alte surprize plăcute marca ATP. Ca tată de băieți, am plecat de la evenimentul de lansare și mai convins de faptul că noi, adulții, avem datoria de a ne susține necondiționat copiii. Să îi lăsăm să viseze, să nu le tăiem aripile, să avem încredere în ei și să îi ajutăm să își îndeplinească visele. Sunt un părinte mai atipic, care nu le citește copiilor săi povești (de asta se ocupă mama lor). Eu le povestesc diverse întâmplări și experiențe care m-au marcat, majoritatea având o povață la final. Abia aștept să le povestesc despre puștiul de 12 ani care a visat să construiască un camion. Și, după mulți ani, prin multă muncă, cu credință, prin seriozitate și determinare, a reușit. Cred că, pe lângă tot ceea ce reprezintă pentru mediul de business și pentru comunitate, ATP și Mircea Cirț sunt și o poveste demnă de spus copiilor noștri. O poveste despre curaj, ambiție, angajament, seriozitate, încredere, modestie, putere, consecvență, credință și cinste.

Mulțumim Dan Mezok și Mihai Țăranu pentru fotografii!

Adrian Barbur/ActualMM

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA