Durere fără margini la Vișeu de Sus, unde în această după-amiază de duminică, 9 noiembrie 2025, de la ora 15:00, tânărul Alexandru Nicușor Guțeniuc, elev în clasa a XII-a la Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Sfântul Ierarh Iosif Mărturisitorul” din Baia Mare, a fost condus pe ultimul drum pământesc.
Slujba de înmormântare a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Timotei Sătmăreanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureșului și Sătmarului, în fruntea unui sobor de preoți, la biserica cu hramul „Sfinții Români” Țipțerai din Vișeu de Sus, Protopopiatul Vișeu.
Alături de familia greu încercată s-au aflat profesori, colegi, prieteni și credincioși care au venit să-și ia rămas bun de la cel care, la doar 18 ani, pleacă mult prea devreme dintre cei dragi. Răspunsurile liturgice au fost oferite de Corul „Angelli”, dirijat de Pr. Andrei Baboșan.
În cadrul slujbei, Preasfințitul Părinte Timotei Sătmăreanul – coordonator al școlilor teologice din eparhie – a transmis familiei mesajul de condoleanțe, alinare și întărire sufletească al Preasfințitului Părinte Episcop Iustin, asigurându-i pe cei îndurerați că Alexandru va rămâne veșnic în rugăciunile Preasfinției Sale.
„Ziua de acum, ca orice zi a vieții noastre, este o pregătire pentru veșnicie. Bunul Dumnezeu să îl ierte și să îi facă parte de odihnă în Împărăția Sa cea neînserată! Veșnica lui pomenire din neam în neam!”, au fost cuvintele rostite la finalul slujbei.
Tânărul seminarist și-a pierdut viața în urma unui grav accident rutier produs marți, 5 noiembrie, în Firiza. Alexandru se afla pe bancheta din spate a mașinii și, deși a fost transportat la spital, a suferit leziuni incompatibile cu viața.
Credit foto: Onuț Păcurar – Inspector al Sectorului Social Filantropic și Misionar







