Poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale – Biroul Urmăriri, au pus în executare un mandat de arestare emis faţă de o persoană urmărită naţional. Aceasta este Viorica N., de 54 de ani, din Baia Mare. Pe numele său a fost emis un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea de către Tribunalul Maramureş, fiind condamnată la 5 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune.
Doi urmăriţi naţional depuşi în arest de poliţişti
Poliţiştii Biroului Urmăriri din cadrul IPJ Maramureş au pus în aplicare ieri, 18 aprilie, două mandate de executare a pedepsei cu închisoarea. Unul din mandate a fost emis de către Judecătoria Baia Mare faţă de Andrei R., de 31 ani, din Baia Mare. Acesta a fost condamnat la 1 an şi 2 luni închisoare pentru săvârşirea unor infracţiuni rutiere.
Cel de-al doilea mandat a fost emis de către Tribunalul Maramureş, faţă de Ioan G., de 60 de ani, din Târgu Lăpuş. Bărbatul are de ispăşit o pedeapsă privativă de libertate pe o perioadă de şapte ani, pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune. Cei doi autori de fapte penale au fost încarceraţi în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă Maramureş, până la transferul lor la penitenciar.