LA SFÂRŞITUL SĂPTĂMÂNII ÎN MARAMUREŞ Opt persoane sunt cercetate pentru infracţiuni la regimul circulaţiei pe drumurile publice, după ce s-au urcat la volanul autoturismelor în stare de ebrietate sau fără a deţine permise de conducere.
Patru dintre aceştia au maşinile avariate, după ce au fost implicaţi în accidente de circulaţie. Din fericire nicio persoană nu a fost rănită.
Vineri seara, poliţiştii din Recea s-au deplasat la un accident de circulaţie care s-a produs pe D.N.1C, între Recea şi Lăpuşel.
Poliţiştii au găsit autoturismul implicat în accident în afara părţii carosabile iar în apropiere a fost identificat un tânăr de 22 de ani, din Lăpuşel, care a condus autoturismul şi care prezenta halenă alcoolică.
Acesta a refuzat să fie testat cu aparatul etilotest însă i-au fost recoltate probe de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
De asemenea, poliţiştii au constatat că cel în cauză nu deţine permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.
Sâmbătă după-amiaza, la ora 17.30, un băimărean de 58 de ani care conducea un autoturism pe strada Grănicerilor din Baia Mare, a efectuat manevra de schimbare a direcţiei de mers şi a intrat în coliziune cu un autoturism parcat regulamentar.
Cele două autovehicule au fost avariate. Băimăreanul a fost testat cu aparatul etilotest şi s-a constatat că avea o concentraţie alcoolică de peste 0.80 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Acesta a fost condus la spital unde i-au fost recoltate probe de sânge.
Tot sâmbătă, la ora 18.30, poliţiştii au intervenit la un alt accident de circulaţie produs pe fondul consumului de alcool.
O tânără de 28 de ani, din Cavnic, care conducea un autoturism în parcarea unui centru comercial de pe strada George Coşbuc din Baia Mare, nu s-a asigurat la schimbarea direcţiei de mers şi a acroşat un autoturism parcat regulamentar.
Testarea cu aparatul etilotest a relevat că tânăra de la volan avea o concentraţie de peste 0.70 mg/l alcool pur în aerul expirat.
De asemenea, poliţiştii au constatat că aceasta nu deţine permis de conducere iar autoturismul condus era neînmatriculat.
Ieri, în jurul orei 05.00, pe raza localităţii Bogdan Vodă, s-a intervenit la un alt accident de circulaţie.
Poliţiştii au constatat că un tânăr de 23 de ani, din Dragomireşti, nu a adaptat viteza la condiţiile unui carosabil acoperit cu polei, a pierdut controlul direcţiei de mers, a ajuns în şanţ, fiind apoi proiectat în porţile a două imobile.
Din fericire nicio persoană nu a fost rănită. Testarea cu aparatul etilotest a indicat o concentraţie de peste 0.40 mg/l alcool pur în aerul expirat.
De asemenea, în cadrul activităţilor desfăşurate pe drumurile publice poliţiştii au mai identificat un băimărean de 33 de ani şi un tânăr de 23 de ani din Şomcuta Mare, care conduceau autovehicule în stare de ebrietate.
Pe raza localităţii Finteuşu Mic a fost depistat un bărbat de 35 de ani care conducea fără permis.
La Chelinţa a fost identificat un bărbat de 43 de ani care conducea, fără a deţine permis, un autoturism neînmatriculat.
În toate cazurile au fost întocmite dosare penale iar poliţiştii continuă cercetările.
Informaţii furnizate de Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Maramureş