Băimăreanul care a fost prins şi identificat ieri de poliţişti după ce a pătruns într-un imobil cu intenţia de a sustrage bunuri a fost reţinut pentru 24 de ore şi prezentat instanţei, care a emis pe numele lui mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile.
Bărbatul în vârstă de 49 de ani, cu antecedente penale, care a forţat geamul şi a pătruns într-un apartament situat la parter, pe strada Aleea Mărăşti din municipiul Baia Mare, a fost reţinut pentru 24 de ore de poliţişti. El a fost prezentat Judecătoriei Baia Mare, care a emis pe numele lui mandat de arestare preventivă pe o perioadă de 30 de zile.
Poliţiştii continuă cercetările pentru documentarea întregii activităţi infracţionale a bănuitului.