AcasăMARAMURESUL ISTORICLA NUMĂRAT DE CAPRE - Jandarmii montani au participat la acţiunea de...

LA NUMĂRAT DE CAPRE – Jandarmii montani au participat la acţiunea de evaluare a caprelor negre din Munţii Rodnei (FOTO)

spot_img

DISTRIBUIȚI

Timp de două zile, respectiv în perioada 09 – 10 iunie a.c., a avut loc acţiunea comună de evaluare a efectivelor de capre negre din masivul Munţii Rodnei.

Acţiunea de estimare a efectivelor de capră neagră din fondurile cinegetice suprapuse parţial peste raza Parcului Naţional Munţii Rodnei, a fost programată de către Comisariatul de Regim Silvic şi Cinegetic Cluj Napoca, pe raza Parcului Naţional Munţii Rodnei, la care au participat şi reprezentanţi ai : Administraţiei Parcului Naţional Munţii Rodnei, subofiţeri jandarmi din cadrul Postului Montan de Jandarmi Ordine Publică Borşa, Direcţiei Silvice Maramureş şi gestionarii fondurilor de vânătoare din zonă.

Acţiunea a demarat dimineaţa, de la ora 06.00 şi s-a desfăşurat simultan pe 2 trasee stabilite, pentru a evita înscrierea dublă a unor exemplare. Pe întreaga durată a acţiunii, timpul a fost favorabil observării exemplarelor de capre negre existente în aria protejată a Parcului Naţional Munţii Rodnei din zona de competenţă.

Pe parcursul zilei de miercuri, 10 iunie a.c., membrii Administraţiei Parcului Naţional Munţii Rodnei, sprijiniţi de jandarmii montani din cadrul Postului Montan Borşa, au executat şi marcarea traseelor cu ajutorul aparaturii de localizare tip GPS din dotare.

Compartimentul Informare, Relaţii Publice şi cu Publicul

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA