Continuitatea românilor are ca temei limba, legătura indisolubilă cu pământul, rezistenţa, răbdarea şi simţul măsurii în faţa marilor încercări, creaţia în artă şi cultură. Limba, cu temeiul în latina populară, a îngăduit înaintaşilor noştri să-şi păstreze individualitatea în lunga etapă a migraţilor şi a aşezării popoarelor din jurul său (secolele IV-XIII). Româna s-a impus ca limbă de cancelarie şi cult, ca expresie a creaţiei literare. Astăzi se vorbeşte o limbă stâlcită presărată cu cuvinte împrumutate de-a valma.

Legătura organică cu pământul şi cu pădurea ne-a dat mijloacele de a vieţui an de an, de a cultiva şi culege hrana cea de toate zilele, de a practica păstoritul şi creşterea vitelor, de a construi o adevărată civilizaţie a lemnului, de a scoate sare, aur şi alte minereuri şi petrolul.

Această viaţă materială a îngăduit poporului român să-şi aşeze şi raporturile sale cu feluriţii stăpâni politici ai vremurilor. Cerealele au fost mereu prezente în exporturile ţării de pe la mijlocul secolului al XIX-lea. Astăzi, România ar putea fi un important producător de hrană, dar deocamdată cu tot pământul ei roditor, ţara este în situaţia de a importa o parte din hrana necesară.

După constituirea lor, Ţara Românească şi Moldova şi-au păstrat, în felurite modalităţi, continuitatea ca state, în timp ce stăpâniri din jur n-au rezistat.

Această continuitate politică a fost dobândită prin răbdare, prin cântărirea repetată a împrejurărilor, la nevoie cu arma în mână.

Constituirea României ca stat modern prin Unirea Principatelor şi împlinirea unităţii naţionale în 1918 – ambele ţeluri primordiale ale societăţii vremii – au fost dobândite printr-o susţinută acţiune diplomatică şi cu participarea armatei române.

La 95 de ani de la Marea Unire, ne închinăm cu respect şi recunoştinţă în faţa militarilor români, care la dobândirea independenţei (1877-1878) în primul şi în al doilea război mondial (1916-1919, 1941-1945) cu bravură şi eroism, cu mari sacrificii, au asigurat independenţa, dăinuirea şi afirmarea statului şi naţiunii române.

La această aniversare gândul ni se îndreaptă cu respect spre regii noştri Carol I Întemeietorul, Ferdinand I Întregitorul şi Mihai I Restauratorul hotarului de vest.

Gândul ni se îndreaptă către toţi bărbaţii de stat, indiferent de orientările lor politice, care au urmărit cu stăruinţă şi pricepere apărarea şi continuitatea statului român.

Acum în 2013, la 95 de ani de la Marea Unire, continuitatea României se află la răscruce.

În ultimii 24 de ani ţara a rămas fără industrie proprie, aproape fără un sistem bancar al său şi întâmpină reale dificultăţi în agricultură, cu pădurile tăiate sălbatic, fără noimă, cu rezervele minerale pândite de competitori dornici de câştig.

Autoritatea statului însuşi se află la cel mai scăzut nivel începând cu 2005 mai ales. Sistemul educaţional formează tineri fără identitate naţională. Sistemul sanitar se află în destrămare lentă. Populaţia scade cu fiecare an şi îmbătrâneşte. Peste 2.500.000 de cetăţeni români muncesc în alte ţări fiindcă acasă nu au de lucru. Ne pleacă medici, personal sanitar, specialişti, matematicieni… În viaţa socială şi politică predomină dihonia şi vrajba. Statul este supus periodic unui mecanism de control şi verificare al instituţiilor europene. România se aseamănă cu un delicvent eliberat pe cauţiune şi cu brăţară de control.

Pe cale de consecinţă obiectivul prioritar este reconstrucţia României, refacerea suveranităţii ei, reafirmarea ca participant activ la viaţa internaţională.

Reconstrucţia este un lucru posibil, dar nu e sigur, în felul cum funcţionează în prezent statul şi societatea.

Cu faţa la cetăţean, cu deschiderea reală a vieţii politice spre el, cu folosirea celor capabili, cu abandonarea promovărilor pe criterii politice, de rudenie sau de gaşcă, cu sprijinirea efectivă a capitalurilor şi întreprinzătorilor români, cu mai puţină supunere la exigenţele – fie economice, fie de altă natură – venite din afară, este în stare actuala clasă politică să îndeplinească această fundamentală schimbare? Dacă da va bine pentru noi toţi.

Vom întâmpina oare peste cinci ani centenarul Marii Uniri urcând treptele refacerii, ale speranţei, ale credinţei în Dumnezeu?

Răspunsul îl vom afla curând.

Acad. Dinu C. Giurescu