AcasăActualitateSocialLA FOC CONTINUU - Pompierii militari au muncit pe brânci în weekend

LA FOC CONTINUU – Pompierii militari au muncit pe brânci în weekend

spot_img

DISTRIBUIȚI

Pompierii militari maramureșeni au lucrat la foc continuu în weekend-ul care tocmai s-a încheiat. Vineri, 14.08., pompierii Gărzii de Intervenție Borșa au lichidat un incendiu izbucnit la un șopron. Focul a distrus 200 metri pătrați din acoperișul șopronului și circa 3.200 de kg de fân. Militarii băimăreni au lichidat un incendiu de vegetație uscată, pe bulevardul Unirii din localitate, în urma căruia au ars circa 0,30 hectare de vegetație.

Sâmbătă, 15.08., pompierii Detașamentului Sighetu Marmației au fost chemați să lichideze un incendiu izbucnit la un garaj, în care se afla un autoturism, pe strada Traian din localitate. Focul a distrus 50 de metri pătrați din acoperișul garajului și autoturismul. Deoarece în vecinătatea garajului în flăcări se aflau și alte garaje, flăcările s-au extins la încă două construcții similare din care au ars tot 50 de metri pătrați din acoperiș.

Pompierii băimăreni au intervenit pentru stingerea unui incendiu izbucnit la acoperișul unei case din Tăuții de Sus. Flăcările au mistuit circa 6 metri pătrați de acoperiș din lemn învelit cu ondulin și 4 metri pătrați de  tavan din rigips.

Tot sâmbătă, pompierii maramureșeni au intervenit în diverse localități din județ pentru lichidarea unor incendii de vegetație uscată. În total au ars circa 3 hectare de vegetație uscată și 300 de baloți de paie.

Duminică, 16.08., pompierii sigheteni au lichidat două incendii la deșeuri menajere în urma cărora au ars circa 500 de metri pătrați de deșeuri de la groapa de gunoi din Sighet. Militarii din cadrul Detașamentului de Pompieri ” Căpitan Marchiș Adrian” Baia Mare au lichidat un incendiu izbucnit la un autoturism în Satu Nou de Sus. Flăcările au distrus autoturismul în proporție de 95 %.

Ultimele 2 intervenții de duminică ale militarilor băimăreni au fost la incendii de vegetație uscată produse Baia Mare pe bulevardul Unirii și strada Victoriei. În primul caz au ars circa 3000 de metri pătrați de vegetație, iar în al doilea 2 metri pătrați.

Medicii, paramedicii și asistenții S.M.U.R.D. au avut și ei un weekend plin de intervenții. În total, aceștia au intervenit la 83 de cazuri, după cum urmează: S.M.U.R.D. Baia Mare 26 de cazuri, Sighet 12, Fărcașa 19, Borșa și Vișeu câte 6 cazuri, Târgu Lăpuș 3, iar Bogdan Vodă 9 cazuri. Intervențiile personalului S.M.U.R.D. au fost atât la afecțiuni medicale, cât și la accidente rutiere și persoane înecate.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA