Adunarea Regiunilor Europene (AER) este una dintre cele mai mari rețele independente de autorități regionale și locale din cadrul Europei lărgite, reunind sub aripa sa, peste 35 de țări și 15 organizații inter-regionale .
Înființată în anul 1985, Adunarea Regiunilor Europene (AER) este un forum al cooperării interregionale, recomandându-se ca și un instrument de lobby pentru interesele locale și regionale în cele mai importante organizații europene. AER a jucat un rol important în înființarea unor organisme consultative pe lângă Consiliul Europei: Congresul Autorităților Locale și Regionale, cât și pe lângă Uniunea Europeană: Comitetul Regiunilor.
Județul nostru a devenit membru în cadrul acestei organizații în 1997, beneficiind de o serie de oportunități precum: rețele internaționale de cooperare, proiecte de cooperare internaționale și schimburi de experiență.
În perioada 9-12 iunie 2015, delegația județului Maramureș, condusă de președintele Consiliului Judeţean Maramureş, Zamfir Ciceu, a participat la Adunarea Generală ARE, ce a avut loc în Goteborg (regiunea Vastra Gotaland din Suedia). Evenimentul a marcat pentru Adunarea Regiunilor Europene (AER), 30 de ani de activitate și rezultate deosebite la nivelul membrilor săi.
Momentul a însemnat o celebrare a eforturilor acestei organizații pentru susținerea și dezvoltarea diversității regionale, dar și o bună oportunitate pentru a stabili direcția de dezvoltare viitoare, luând în considerare viziunea regiunilor membre în condițiile actuale ale Uniunii Europene și dincolo de aceasta.
Evenimentul a cuprins o serie de sesiuni statutare, unde fiecare regiune membră și-a exercitat votul pentru a desemna membrii organismelor de conducere și execuție din cadrul ARE.
Finalul întâlnirii a coincis cu Forumul Eurodyssey 2015, eveniment ce a marcat tot 30 de ani de când Adunarea Regiunilor Europene (AER) a înființat un program de schimb numit : Eurodyssée dedicat tinerilor în căutare de locuri de muncă ce puteau beneficia de un training profesional într-una din regiunile membre ARE pentru o perioada de 3 la 7 luni .
Forumul Eurodyssey 2015 s-a încheiat prin predarea președinției și secretariatului general către o regiune din România – județul Timiș.
Noemi Ganea, Birou Relații Externe