Acasăsinucidere maramuresJUSTIȚIE - Fost premier, condamnat la 9 ani de închisoare!

JUSTIȚIE – Fost premier, condamnat la 9 ani de închisoare!

spot_img

DISTRIBUIȚI

O amendă de 60 de mii de lei și suspendarea dreptului de a ocupa vreo funcție publică pe o perioadă de cinci ani sunt măsurile care au fost luate împotriva lui Vlad Filat, fostul premier al Republicii Moldova, condamnat la nouă ani de închisoare. Sentința, care poate fi atacată prin apel, a fost dată de către magistrații de la Judecătoria Buiucani, după audierea acuzării și apărării.

Vlad Filat s-a declarat nevinovat și a afirmat că hotărârea magistraților este ilegală. Politicianul nu a reușit să spună prea multe jurnaliștilor, întrucât aceștia au fost alungați din sala de ședințe. ‘Este o sentință ilegală. Faptul că acest proces nu a fost public demonstrează că hotărârea este ilegală. Trebuia să vedeți probele prezentate de procurori. Nu sunt veridice. Mă voi adresa CEDO’, a declarat Filat, citat de Unimedia.

La rândul său, procurorul care a gestionat dosarul în care este vizat fostul premier Vlad Filat spune că hotărârea judecătorilor este prea blândă în comparație cu prejudiciul care ar fi fost adus statului de catre Vlad Filat.

„Indiscutabil sentința va fi contestată. Nu suntem de acord cu această sentință. Nouă ani sunt prea puțini pentru prejudiciul adus”, a spus procuroarea Adriana Bețișor, potrivit portalului Unimedia.

Mai multe, aici.

sursă foto: www.ziarulargesenilor.ro

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA