În luna martie 1863, a luat fiinţă la Iaşi „Societatea cultural-literară JUNIMEA“ – din inițiativa unor tineri intelectuali reîntorși de la studii din străinătate, în frunte cu Titu Maiorescu (pe atunci în vârstă 23 de ani), Petre P. Carp, Vasile Pogor, Iacob Negruzzi și Teodor Rosetti –, JUNIMEA însemnând TINEREŢEA, cu toate caracteristicile ei: dragoste de viaţă, putere de muncă, dorinţa de a-şi face cunoscute propriile creaţii literare şi filozofice…
Dacă în martie 1863 JUNII (de la JUNIMEA) aveau între 20 şi 30 de ani, JUNII anului 2014 au împlinit 70 de ani. Da, aţi citit corect! 70 de ani de la înfiinţare au sărbătorit vineri, 28 martie 2014 JUNII SIBIULUIla Viena, oferierind sutelor de invitaţi români şi austrieci un spectacol aniversar de excepţie.
Junii Sibiului este Ansamblul folcloric profesionist cu cea mai veche formaţie de dansuri populare a României, devenită patrimoniu universal. Ansamblul a luat fiinţă în 1944, din iniţiativa maestrului coreograf Ioan Macrea, şi s-a transformat în anul 1991, din formaţie de amatori, (la început bărbătească, apoi mixtă), în Ansamblu Profesionist Naţional, după cum ne-a informat Doamna Silvia Macrea, Managera Ansamblului artistic „Cindrelul – Junii Sibiului“.
Este adevarat că tinerii artişti – dansatori, solişti vocali şi instrumentişti, precum: Alina Bică, Andreea Haisan, Codruţa Rodean, Stana Stepanescu, Viorica Tekean, Nelu Albu, Paul Ananie, Alexandru Brădăţan, Gabriel Dumitru, Nicu Mâţă, Răzvan Năstăsescu, Adrian Neamţu (solo taragot), Marcel Pârău, Daniel Pop, Daniel Rosalim, Robert Târnăveanu şi Gabriel Popescu (Dirijor şi solo vioară) – nici nu erau născuţi, în urmă cu 70 de ani, dar au moştenit talentul înaintaşilor lor şi transmit mai departe frumoasele tradiţii din ţara în care s-au născut. Ansamblului Folcloric Profesionist „Cindrelul – Junii Sibiului“ are un repertoriu foarte bogat, din care ne-au fost prezentate la Viena, în cele trei ore de spectacol, numai câteva melodii şi dansuri populare tradiţionale româneşti. Junii Sibiului interpretează cântece şi dansuri reprezentative pentru toate regiunile României: Transilvania, Moldova, Muntenia, Oltenia, Banat, Bucovina, Dobrogea, precum şi cântece şi dansuri tradiţionale din alte ţări ale lumii, pe unde au concertat în peste 400 de turnee, cum ar fi: Ungaria, Rusia, Bulgaria, Grecia, Italia, Spania, Franţa, Belgia, Anglia, Germania, Elveţia, Austria…În turneele din America de Nord, Asia şi Africa au fost recompensaţi cu numeroase premii şi medalii. Spectacolul aniversar – 70 de ani JUNII SIBIULUI a fost organizat la Viena cu sprijinul Consiliului Judeţean Sibiu şi al Ambasadei României în Austria, în colaborare cu Postul RadioTvUnirea, Diaspora Tv impresionând prin profesionalismul interpreţilor, prezenţă scenică, frumuseţea costumelor populare, calităţile vocale deosebite ale soliştilor şi, nu în ultimul rând, prin minunatul talent şi dăruirea dansatorilor. Felicitări! În încheiere Domnul Ioan Godja director al Radio TvUnirea, împreună cu reprezentantul Ambasadei, Domnul Alexandru Grădinar au mulţumit JUNILOR SIBIULUI pentru spectacolul de excepţie pe care l-au prezentat, oferind artiştilor o Diplomă omagială, flori şi mici suveniruri.
Reporter-corespondent: Agnes ORBAN