JOB HUNTERS Organizația nonguvernamentală Yellow Shrits organizează în Baia Mare, în perioada 22-28 aprilie, cursul internațional „Job Hunters” („Vânătorii de locuri de muncă”).
Aceasta este prima întâlnire din cadrul proiectului „Why don’t you have a job?” („De ce nu ai un loc de muncă?”), care are rolul de a-i ajuta pe tineri să își dezvolte competențele de care au nevoie pentru a se integra pe piața muncii.
La acest curs pot participa gratuit toți cei care sunt interesați. Activitățile se vor desfășura în Salonul Roșu de la Eurohotel (bd. București, nr. 23).
„Pe o piață a muncii extrem de competitivă, un CV bine scris face diferența dintre un salariat și un șomer.
Deși tehnologia a progresat, iar cei care își caută un loc de muncă pot folosi site-uri specializate, cum ar fi LinkedIN, unde completează, punctual, informații referitoare la educația și experiența lor, candidații trebuie să știe ce elemente trebuie să includă în „profilul” lor pentru a se diferenția și pentru a stârni interesul recrutorilor”, a declarat Andreea Căplescu, președinte al Asociației Yellow Shirts.
40 de lucrători de tineret din România, Lituania, Macedonia, Italia, Ucraina, Bulgaria, Croația, Grecia, Spania și Portugalia, țări care se confruntă cu o rată ridicată a șomajului în rândul tinerilor, vor participa la cursul care se va desfășura în Baia Mare.
Pe parcursul celor nouă zile petrecute în România, aceștia vor afla care sunt primele etape pe care trebuie să le parcurgă atunci când sunt în căutarea unui loc de muncă: unde găsesc informații despre pozițiile disponibile, cum să creeze CV-ul și scrisoarea de motivație personalizate pentru fiecare loc de muncă vizat, dar și cum trebuie să se pregătească pentru întâlnirea cu recrutorul.
Procesul de învățare va fi ghidat de experții Asociației Yellow Shirts. Lucrătorii de tineret vor lucra în echipe, vor participa la dezbateri și vor face exerciții practice. Principalele competențe soft care vor fi dezvoltate pe parcursul mobilității „Job Hunters” sunt: comunicarea, negocierea și lucrul în echipă. Acestea sunt printe cele mai apreciate competențe pe piața muncii, deoarece facilitează interacțiunea dintre oameni și sunt utile indiferent de domeniul de activitate.
Proiectul „Why dont you have a job?” („De ce nu ai un loc de muncă?”) se desfășoară în perioada 1 ianuarie – 30 octombrie 2018. Acesta este finanțat cu fonduri nerambursabile în valoare de 54.208 de euro, prin programul Erasmus +, sectiunea tineret din cadrul Acțiunii Cheie 1 (proiecte de mobilitate).