Echipa feminină de gimnastică artistică a României, formată din Cătălina Ponor, Sandra Izbaşa, Larisa Iordache, Diana Bulimar, Diana Chelaru, s-a calificat în finală la Jocurile Olimpice de la Londra, cu al patrulea punctaj din calificări, 176,264 p.
Primul loc a fost în calificări a fost ocupat de echipa SUA, cu 181,864 puncte, urmată de Rusia, 180,429 p, China, 176,637 p, România, 176,264 p, Marea Britanie, 170,656 p, Japonia, 170,196 p, Italia, 168,397 p, Canada, 167,696 p, toate calificate în finala de marţi (18,30).
Larisa Iordache (locul 9) şi Sandra Izbaşa (locul 11) s-au calificat în finala de la individual compus, Sandra Izbaşa s-a calificat cu a doua notă la sărituri (15,316) şi la sol (15,066), Cătălina Ponor s-a calificat în finale la bârnă şi sol, iar Diana Bulimar a prins finala de la bârnă.
Gimnastele lui Octavian Bellu şi Mariana Bitang nu au prins o zi prea bună şi ratările nu au lipsit. De remarcat că Larisa Iordache a evoluat la toate aparatele, dar a prins doar finala la individual compus. Larisa a avut o ratare la sol, care a costat-o calificarea în finală, în timp ce la bârnă ea nu a reuşit decât 14,800 şi nu a acces în primele opt. Cătălina Ponor a greşit şi ea la sol, dar a prins finala. Şi la paralele am avut o ratare, cea a Sandrei Izbaşa, care a urcat totuşi în 3 finale.
România s-a clasat însă la mică distanţă de China, la mai puţin de 4 zecimi şi în finală, unde toată lumea porneşte de la egalitate, avem o şansă la bronzul olimpic. ”Vom pleca de la zero şi ne dorim să fie din ce în ce mai bine”, a fost una din declaraţiile lapidare ale Sandrei Izbaşa de după concursul de calificare.
Lista finalistelor pe aparate:
Sol: 1. Alexandra Raisman (SUA) – 15,325; 2. Sandra Izbaşa (ROMÂNIA) – 15,066; 3. Vanessa Ferrari (Italia) – 14,900; 4. Ksenia Afanaseva (Rusia) – 14,833; 5. Lauren Mitchell (Australia) – 14,833; 6. Jordyn Weber (SUA) – 14,666; 7. Cătălina Ponor (ROMÂNIA) – 14,600; 8. Alia Mustafina (Rusia) – 14,433.
Sărituri: 1. Kayla Mc Maroney (SUA) – 15,800; 2. Sandra Izbaşa (ROMÂNIA) – 15,316; 3. Maria Paseka (Rusia) – 15,049; 4. Oksana Chusovitina (Germania) – 14,808; 5. Yamilet Pena Abreu (R. Dominicană) – 14,699; 6. Janine Berger (Germania) – 14,483; 7. Britany Rogers (Canada) – 14,483; 8. Elisabeth Black (Canada) – 14,366.
Bârnă: 1. Lu Sui (China) – 15,400; 2.Victoria Komova (Rusia) – 15,266; 3. Gabrielle Douglas (SUA); 4. Linlin Deng (China) – 15,166; 5. Alexandra Raisman (SUA) – 15,100; 6. Ksenia Afanaseva (Rusia) – 15,066; 7. Cătălina Ponor (ROMÂNIA) – 15,033; 8. Diana Bulimar (ROMÂNIA) – 14,866.
Paralele: 1. Elizabeth Tweddle (Marea Britanie) – 16,133; 2. Kexin He (China) – 15,966; 3. Victoria Komova (Rusia) – 15,833; 4. Jinan Yao (China) – 15,766; 5. Alia Mustafina (Rusia) – 15,700; 6. Gabrielle Douglas (SUA) – 15,333; 7. Elisabeth Seitz (Germania) – 15,166; 8. Koko Tsurumi (Japonia) – 15,033.