JANDARMII MARAMUREŞENI ÎN ACŢIUNE Jandarmii maramureşeni sunt la datorie şi în această perioadă pentru asigurarea climatului de ordine şi linişte publică în zona de responsabilitate, pentru desfăşurarea în condiţii de siguranţă a manifestărilor religioase şi cultural-artistice.
Sâmbătă, 21 aprilie, între orele 10:00-17:00, în incinta Muzeului Satului Baia Mare, Muzeul Judeţean de Etnografie Baia Mare organizează o serie de evenimente prilejuite de Hramul Bisericii Monument „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”; slujbă religioasă, expoziţie de pluguri şi spectacol folcloric.
Jandarmii acţionează pentru a preveni incidentele ce ar putea tulbura ordinea publică şi pentru a descuraja faptele antisociale, manifestând o atenţie sporită în zonele aglomerate, pe arterele intens circulate, în zona desfăşurării acestor evenimente.
De asemenea, pentru sfârşitul de săptămână jandarmii montani şi-au intensificat măsurile asigurate în staţiunile turistice din judeţ, pe traseele montane, manifestând o atenţie sporită asupra zonelor cunoscute că prezintă riscuri pentru siguranţa turiştilor.
Pentru a se evita producerea unor evenimente nedorite, Jandarmeria Maramureş face următoarele recomandări
• persoanele care participă la astfel de evenimente organizate în spaţiul public, să manifeste răbdare, să respecte indicaţiile jandarmilor şi să evite implicarea în conflicte de orice natură;
• în cazul în care sunt martorii săvârşirii unor fapte de natură antisocială sau le este tulburată liniştea, cetăţenii sunt rugaţi să solicite sprijin prin sistemul unic de urgenţă „112”;
• în situaţia participării la evenimente cu public numeros, părinţii sunt rugaţi să supravegheze cu atenţie sporită copiii, pentru a evita situaţiile de rătăcire şi pentru prevenirea accidentelor;
• persoanele care vor alege să îşi petreacă timpul în staţiunile turistice montane din judeţul nostru să se informeze asupra stării vremii, itinerariului, a condiţiilor climatice locale, privind starea de funcţionare a mijloacelor de transport pe cablu – acolo unde acestea există;
• în caz de accident, să anunţe Jandarmeria Montană prin intermediul numărului unic pentru apeluri de urgenţă 112, specificând următoarele: datele de identificare ale persoanei care anunţă, ce s-a întâmplat şi câte persoane au nevoie de ajutor.
cpt. Radu Vasile Nicolae, purtător de cuvânt al IJJ Maramureş