Jandarmii maramureşeni au fost sesizaţi telefonic de către un bărbat care solicita ajutorul forţelor de ordine întrucât tatăl său a dispărut de la domiciliu de câteva zile. Echipajul de jandarmerie s-a deplasat cu operativitate la domiciliul reclamantului pentru a solicita cât mai multe detalii şi a efectua cele necesare în vederea căutării persoanei dispărute.
Ajunşi la faţa locului, jandarmii au constatat că reclamantul, Lucian M. de 48 de ani, din Baia Mare era sub influenţa băuturilor alcoolice, iar tatăl său se afla la domiciliu. În cauză a fost aplicată o sancţiune contravenţională în valoare de 500 de lei.
Jandarmeria Maramureş reaminteşte faptul că numărul 112 este reglementat ca fiind numărul unic de urgenţă şi se foloseşte „în situaţiile în care există un risc asupra vieţii, sunt ameninţate sănătatea individului sau a populaţiei, proprietatea privată până la cea publică, mediul, ordinea publică, dar nu neapărat trebuie să ne limitam la aceste situaţii” pe tot teritoriul Uniunii Europene şi vizează asigurarea protecţiei cetăţenilor indiferent de locul unde se afla aceştia. In conformitate cu OUG nr. 34-2008 aprobata prin legea nr. 160-2008, apelarea abuzivă sau falsă a numărului unic de urgenţă 112 este contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 500 la 1000 de lei.