AcasăActualitateSocialJandarmerie: Scandaluri aplanate cu amenzi de echipajele jandarmeriei

Jandarmerie: Scandaluri aplanate cu amenzi de echipajele jandarmeriei

spot_img

DISTRIBUIȚI

ORDINEA PUBLICĂ ÎN ATENŢIA JANDARMILOR

Jandarmeria Maramureş a fost sesizată duminică, 12 mai a.c., în jurul orei 04.00 despre faptul că pe strada Macului din municipiul Baia Mare a fost tulburată ordinea şi liniştea  prin strigăte şi larmă. Un echipaj de jandarmerie s-a deplasat la locul sesizat, unde a fost identificat Cristian C.  de 29 ani din Baia Mare care a tulburat liniştea locatarilor prin strigăte şi larmă. Pentru fapta sa bărbatul a fost sancţionat cu amendă contravenţională în valoare de 200 de lei.

SANCŢIONAŢI DE JANDARMI

Luni, 13 mai a.c., echipajul de jandarmerie de pe raza localităţii Fărcaşa a acţionat pentru luarea măsurilor legale în cazul a două persoane care colectau deşeuri industriale reciclabile fără a avea autorizaţie în acest sens. Astfel, jandarmii i-au identificat pe Radu K., în vârstă de 37 ani şi pe Maria K., în vârstă de 38 ani, ambii cu domiciliul în Gârbou, pe care i-au sancţionat cu amenzi contravenţionale în valoare de 400 lei.

TÂNJAUA DE LA HOTENI

Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Maramureş a asigurat măsurile de ordine publică în data de 12 mai a.c., cu ocazia desfăşurării Festivalului de Primăvară “Tânjaua de la Hoteni”. Jandarmii  aflaţi în misiune l-au sancţionat contravenţional pe Remus N. de 20 ani, cu domiciliul în localitatea Baia Mare care, în cadrul unui control de rutină, a refuzat în mod constant să dea relaţii cu privire la stabilirea identităţii. Pentru fapta sa, tânărul a fost  sancţionat contravenţional cu amendă de 200 lei.

ALTERCAŢIE ÎNTRE DOI TINERI APLANATĂ DE JANDARMI

Jandarmeria Maramureş a acţionat în data de 11 mai a.c., într-un local public din Baia Mare pentru aplanarea unui conflict. Echipajul de jandarmerie ce acţiona pe raza municipiului Baia Mare a fost sesizat să intervină într-un local public de pe strada Gării unde, pe fondul consumului de alcool, s-a iscat un conflict între doi tineri. Jandarmii au aplanat situaţia creată, Adrian B. de 25 ani şi Robert B. de 27 ani, ambii din Baia Mare fiind sancţionaţi cu amenzi contravenţionale în valoare de 600 de lei.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA