Încăierare pe fondul unor neînţelegeri
În după amiaza zilei de 03 martie a.c., în urma unei sesizări telefonice, un echipaj de jandarmerie de pe raza municipiului Baia Mare a acţionat pentru aplanarea unui scandal izbucnit între şapte persoane pe strada Iazului din localitate. Pe drumul înspre casă, cei şapte scandalagii, colegi de serviciu, pe fondul unor neînţelegeri mai vechi, au început să îşi aplice reciproc lovituri repetate cu diferite obiecte contondente. Echipajul de jandarmerie chemat la locul faptei, a aplanat conflictul, identificând pe cei şapte bărbaţi implicaţi în altercaţie. Bărbaţii cu vârste cuprinse între 25 şi 50 de ani au fost conduşi la sediul Poliţiei Municipiului Baia Mare.
În cauză se fac cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de încăierare, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 198 alin. 1, Cod Penal.
Loviri în scara blocului
Luni, 03 martie, în jurul orei 23.00, un echipaj al Jandarmeriei Maramureş a fost direcţionat înspre un imobil situat pe strada Horea din localitatea Baia Mare, unde o persoană de sex masculin a fost agresată cu o bâtă de baseball.
Astfel, în jurul orei 23:00, Ioan R. a fost chemat pe strada Horea din localitatea Baia Mare, de către un amic pentru a vedea o pereche de pantofi, dar în momentul în care a intrat în scara imobilului a fost lovit de către o persoană de sex masculin cu o bâtă de baseball în faţă. La faţa locului s-a deplasat un echipaj SMURD, care l-a transportat la o unitate spitalicească.
În urma verificărilor efectuate de către echipajul de jandarmi direcţionat la faţa locului de către dispeceratul Poliţiei Municipiului Baia Mare, s-a stabilit faptul că autorul agresiunii este Mădălin V., care după incident a fugit de la faţa locului, nefiind găsit nici la domiciliu. În cauză se fac cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lovire, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 193 alin. 1, Cod Penal.