Jandarmeria Maramureş a fost sesizată cu privire la faptul că persoane de sex feminin racolează bărbaţi în scopul întreţinerii de relaţii sexuale contra unor sume de bani, pe b-dul Bucureşti din municipiul Baia Mare.
La faţa locului s-a deplasat subunitatea operativă de jandarmerie care a identificat-o pe Ruxandra B. de 23 ani, din Baia Mare ce este susceptibilă de săvârşirea infracţiunii de prostituţie, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 328, Cod Penal.
Persoana în cauză s-a deplasat pe B-dul Bucureşti din Baia Mare, cu scopul atragerii de persoane de sex masculin pentru întreţinerea de relaţii sexuale contra unor sume de bani.
În jurul orei 20.30, P. V., în vârstă de 19 ani, i-a propus făptuitoarei să întreţină relaţii sexuale în schimbul sumei de 50 lei. După discuţie cei doi s-au deplasat cu autoturismul acestuia în parcarea unei societăţi comerciale de pe strada Motorului, din municipiu şi au întreţinut relaţii sexuale, dar au fost surprinşi de către jandarmi.
În urma verificărilor efectuate în baza de date, s-a constatat că persoana în cauză a fost sancţionată contravenţional de către jandarmi de 24 de ori în cursul anilor 2012-2013, pentru săvârşirea contravenţiei prevăzută la art. 3 pct. 6 din Legea 61/1991 modificată.
Dosarul cu actele de constatare întocmite a fost predat Parchetului de pe lângă Judecătoria Baia Mare, pentru continuarea cercetărilor.