Luni, 04 martie a.c., în jurul orei 16.00, un echipaj de jandarmerie de pe raza localităţii Baia Mare, a intervenit în piaţa Izvoarele din municipiu unde a izbucnit un scandal. Jandarmii ajunşi la faţa locului au identificat-o pe Marcela B., în vârstă de 28 ani, cu domiciliul în Baia Mare care, a provocat scandal faţa de mai multe persoane aflate în zonă. Pentru fapta sa, tânăra a fost sancţionată cu amendă contravenţională în valoare de 200 lei.
Ameninţări cu acte de violenţă
Luni, 04 martie a.c., în jurul orei 21.00, un echipaj de jandarmerie de pe raza localităţii Baia Mare, a intervenit pe strada Berzei din municipiu, unde un bărbat, pe fondul consumului de alcool, a fost ameninţat cu acte de violenţă de către Daniel L., în vârstă de 28 ani, cu domiciliul în Baia Mare. Persoana în cauză a fost sancţionat cu amendă contravenţională în valoare de 200 lei.
Scandal într-un local public
Echipajul de jandarmerie de pe raza localităţii Şomcuta Mare a acţionat luni, 04 martie a.c., în jurul orei 16.00, într-un local public din Şomcuta Mare unde un bărbat a provocat un scandal. Jandarmii i-au stabilit identitatea, Stelian R. în vârstă de 31 ani, cu domiciliul în Şomcuta Mare fiind sancţionat cu amendă contravenţională în valoare de 200 lei
Scandal cu şoferii mijloacelor de transport în comun
Echipajul de jandarmerie de pe raza localităţii Târgu Lăpuş, a intervenit luni, 04 martie a.c., în jurul orei 17.00, pe strada Tineretului din oraş unde două femei ce se aflau în staţia de autobus, încercând să convingă şoferii mijloacelor de transport în comun să le transporte înspre Baia Mare, pe motivul refuzului, au adresat expresii jignitoare la adresa bărbaţilor, totodată tulburând liniştea şi ordinea publică prin strigăte. Jandarmii le-au sancţionat pe Simona L., în vârstă de 26 ani şi pe Lucreţia M. în vârstă de 30 ani, ambele cu domiciliul în Sălaj cu amenzi contravenţionale în sumă de 1.000 lei.
Cuvinte jignitoare faţă de o femeie
Luni, 04 martie a.c., în jurul orei 14:00, jandarmii din cadrul unui echipaj de ordine şi siguranţă publică de pe raza municipiului Sighetu Marmaţiei, aflându-se în patrulare pe strada Dragoş Vodă, l-au surprins pe A. M., în vârstă de 17 ani, din Sighetu Marmaţiei, în timp ce adresa cuvinte şi expresii jignitoare, fără un motiv întemeiat faţă de Maria P., fapt ce a dus la indignarea persoanelor care treceau pe stradă. În conformitate cu legea 61/1991, tânărul a fost sancţionat cu amendă contravenţională în valoare de 100 lei.