SUPĂRAT PE UN ZIARIST
Duminică 09 septembrie a.c., jandarmii care asigurau măsurile de ordine şi siguranţă publică la meciul de rugby, înainte de începerea acestuia, au intervenit la un conflict spontan, apărut între un „ spectator” şi un ziarist. După efectuarea verificărilor s-a stabilit că este vorba de Sorin A. de 32 ani, din municipiul Baia Mare, care a adresat cuvinte şi expresii jignitoare jurnalistului, deoarece acesta a filmat un accident de circulaţie produs în apropiere. Pentru fapta sa, a fost sancţionat conform legii 61/1991, cu amendă contravenţională în valoare de 200 lei.
SCANDAL ÎN PLINĂ ZI
O patrulă mixtă de ordine şi siguranţă publică de pe raza municipiului Baia Mare, în urma unei sesizări prin serviciul „112”, prin care a fost reclamat un scandal, s-a deplasat vineri, 07 septembrie a.c., în jurul orei 13.00 pe strada Melodiei din municipiu. Ajunşi la faţa locului, oamenii legii l-au identificat pe Iosif H. de 39 ani, din Baia Mare, care a provocat scandal, adresând cuvinte şi expresii jignitoare lui Angela B. În conformitate cu legea 61/1991, i-a fost aplicată o amendă contravenţională în valoare de 200 lei.
COMERŢ FĂRĂ ACTE DE PROVENIENŢĂ
Vineri, 07 septembrie a.c., în jurul orei 13.00, jandarmii din cadrul unei patrule de ordine şi siguranţă publică de pe raza municipiului Baia Mare, au identificat două persoane care comercializau diferite produse. După efectuarea verificărilor, s-a stabilit că este vorba de Clara Ş. de 42 ani, din Ungheni, judeţul Mureş şi Gheorghe B. de 31 ani, din Brăhăşeşti, judeţul Galaţi, care aflându-se pe strada M. Eminescu din municipiu, ofereau spre vânzare vase de bucătărie, pantofi sport şi ghiozdane, fără a deţine documente de provenienţă asupra bunurilor. Pentru faptele lor, au fost sancţionaţi conform legii 12/1990 cu amendă contravenţională în valoare de 1000 lei şi avertisment scris şi s-a dispus ridicarea în vederea confiscării a bunurilor respective.
CONSUM DE ALCOOL ÎN LOC PUBLIC
În ziua de 07 septembrie a.c., în jurul orei 17.00, jandarmii din cadrul unei patrule de ordine şi siguranţă publică, au surprins pe strada Cuza Vodă din Sighetu Marmaţiei, o persoană de sex masculin ce consuma băuturi alcoolice într-un loc public, neamenajat în acest scop. Pentru fapta sa, Florin L. de 28 ani din Şimleul Silvaniei, judeţul Sălaj, a fost sancţionat cu amendă contravenţională în valoare de 100 lei.
MUZICĂ LA INTENSITATE RIDICATĂ
Sâmbătă, 08 septembrie a.c., în jurul orei 17.00, o patrulă mixtă de ordine şi siguranţă publică de pe raza municipiului Sighetu Marmaţiei, a fost sesizată, prin serviciul „112”, să se deplaseze pe strada Rodnei din municipiu, unde s-a reclamat faptul că o persoană tulbura ordinea publică, ascultând muzica la o intensitate foarte mare. Ajunşi la faţa locului, oamenii legii au identificat-o pe Maria V. de 29 ani din municipiu, care a fost sancţionată contravenţional în conformitate cu legea 61/1991 cu amendă contravenţională în valoare de 200 lei.
Biroul de presa al IJJ Maramures