Sâmbătă, 02 noiembrie a.c., în jurul orei 21.00, patrula de ordine şi siguranţa publică de pe raza municipiului Baia Mare, aflată în serviciul de patrulare pe B-dul Traian, a identificat mai multe persoane ce consumau băuturi alcoolice în loc public, totodată au tulburat ordinea publică prin strigăte, spre indignarea trecătorilor din zonă. Jandarmii le-au stabilit identitatea, Ioan U., Sorin R., Marius R., Gabriel B., Marcel B., toţi cu domiciliul în Baia Mare, fiind sancţionaţi cu amenzi contravenţionale în valoare totală de 1.900 lei.
Supărat pe trecători
În data de 02 noiembrie a.c., în jurul orei 18.30, patrula de ordine şi siguranţă publică de pe raza localităţii Vişeu de Sus, aflându-se în serviciul de patrulare pe strada 1 Mai, din localitate, a surprins o persoană care pe fondul consumului de alcool, a aruncat cu sticle după mai multe persoane, care se aflau în trecere pe acea stradă. Pentru fapta sa, Vasile M. de 32 ani, din Vişeu de Sus a fost sancţionat cu amendă contraveţională în valoare de 300 lei.
Scandal în stradă
Patrula de ordine şi siguranţă publică de pe raza municipiului Sighetu Marmaţiei, a acţionat, la sfârşitul săptămâni trecute, pentru aplanarea unui conflict. Jandarmii aflaţi în serviciu, s-au deplasat pe strada Constructorului din municipiu unde Alin Ş. de 28 ani, a provocat scandal faţă de Paul H. Acesta a fost sancţionat cu amendă contravenţională în valoare de 300 lei.
Injurii agentului de pază, lăsate cu o amendă
O patrulă de ordine şi siguranţă publică de pe raza municipiului Baia Mare în data de 01 noiembrie a.c., a acţionat pentru aplanarea unui conflict izbucnit între două persoane într-un local, spre indignarea clienţilor. Astfel, jandarmii ajunşi la faţa locului l-au identificat pe Sorin H. în vârstă de 37 ani, din Crăciuneşti, cu amendă contravenţională în valoare de 300 lei, pentru adresarea de expresii şi cuvinte jignitoare agentului de pază al localului.