Jandarmeria Maramureş a efectuat în perioada 13 -16 decembrie a.c. misiuni de asigurare şi menţinere a ordinii şi siguranţei publice pe raza judeţului Maramureş, constatând un număr de aproximativ 30 de abateri de la normele legale pentru care au aplicat sancţiuni contravenţionale în valoare de 7.100 lei.
Jandarmii maramureşeni au constatat şi au luat măsurile impuse de normele legale în cazul a 2 sesizări privind adresarea de injurii şi expresii jignitoare precum şi ameninţări cu acte de violenţă pentru care au aplicat două amenzi contravenţionale. De asemenea, jandarmii maramureşeni au acţionat şi în cazul a 8 sesizări referitoare la tulburarea liniştii şi ordinii publice pentru care au fost aplicate 3 amenzi contravenţionale şi 5 avertismente scrise.
Echipajele de jandarmi au aplicat 2 avertismente scrise şi 2 amenzi contravenţionale pentru provocare şi participare la scandal.
În perioada menţionată, jandarmii au aplicat 2 avertismente scrise şi 2 amenzi contravenţionale pentru refuz de legitimare la solicitarea organelor legii.
Jandarmii organizaţi în patrule de ordine publică aflaţi în misiune au identificat pe raza municipiului Baia Mare 4 persoane care consumau băuturi alcoolice în locuri publice, neamenajate în acest sens, jandarmii aplicând 2 amenzi contravenţionale şi două avertismente scrise.
De asemenea, jandarmii maramureşeni au aplicat 5 sancţiuni pentru apelarea la mila publicului şi au identificat 6 tinere care atrăgeau diverse persoane pentru întreţinerea de relaţii sexuale contra unor sume de bani, care au fost sancţionate cu amenzi contravenţionale.
Cetăţenii pot solicita non-stop sprijinul jandarmilor maramureşeni în situaţia tulburării ordinii publice sau pot sesiza orice problemă, la numărul unic pentru apeluri de urgenţă 112.