JAF LA CAZINO Jaf la un cazino din Petroșani, joi dimineață, când un bărbat mascat a intrat în locație, a amenințat casiera și s-a făcut nevăzut după ce a luat din seif 30.000 de lei.
Un bărbat care purta cagulă a intrat, joi dimineață, într-un cazino din Petroșani, a amenințat-o pe casieră cu un cuțit și a furat aproximativ 30.000 de lei, acesta fiind căutat de polițiști.
Potrivit reprezentanților Poliției Hunedoara, bărbatul a amenințat-o pe angajata cazinoului din Petroșani cu un cuțit, pe care i l-ar fi pus în zona gâtului și, după ce i-a luat toți banii, acesta a fugit.
Caseta de valori avea în interior peste 30.000 de lei.
„A fost comisă o infracțiune de tâlhărie calificată. Polițiștii din cadrul Poliției municipiului Petroșani și cei ai Serviciului de Investigații Criminale efectuează cercetări în vederea identificării prezumtivului autor.
Vorbim despre un bărbat care a pătruns având fața acoperită și, sub amenințarea unui cuțit, i-a sustras angajatei o sumă de bani, provenind din încasări, după care a reușit să plece înainte ca aceasta să activeze butonul de panică.
La fața locului s-au deplasat și reprezentanții societății care asigură paza cazinoului respectiv, dintr-o zonă centrală a municipiului Petroșani, dar, din păcate, acesta a reușit să fugă înainte de sosirea agenților de pază”, a declarat Bogdan Nițu, purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara.
Potrivit acestuia, se fac verificări inclusiv față de modul în care s-au respectat prevederile legale în privința asigurării pazei proprii a societății.
Casiera în vârstă de 29 de ani a fost transportată la spital după comiterea jafului, întrucât a suferit un atac de panică.