AcasăMARAMURESUL ISTORICIUTE DE MÂNĂ - Un bărbat din Rona de Sus, suspect în...

IUTE DE MÂNĂ – Un bărbat din Rona de Sus, suspect în cinci furturi la Sighet

spot_img

DISTRIBUIȚI

Poliţiştii sigheteni au identificat un tânăr de 28 de ani din Rona de Sus, bănuit de comiterea a cinci furturi cu un prejudiciu de 19.100 de lei.

Investigaţiile efectuate de poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale Sighetu Marmaţiei cu privire la un furt reclamat în data de 10 octombrie a.c. au dus la identificarea unei persoane bănuite de comiterea faptei.

Cercetările au relevat că un tânăr de 28 de ani din Rona de Sus, în noaptea de 09/10 octombrie a.c., a sustras o uşă în valoare de 1.200 de lei de la balconul unui imobil situat pe strada Doboieş din municipiu. Imobilul era nelocuit şi se afla în curs de renovare. De asemenea, poliţiştii au stabilit că tânărul a mai comis alte patru furturi în cursul anului 2015.

Astfel, în lunile martie şi iulie a sustras mai multe unelte electrice, în valoare de 10.600 de lei, din mijloace de transport parcate pe străzile Independenţei şi Doboeş. De asemenea, în cursul lunii septembrie a sustras dintr-un imobil trei geamuri termopan şi obiecte de îmbrăcăminte în valoare de 5.000 de lei iar de pe un şantier unelte electrice în valoare de 3 500 de lei. Cercetările continuă pentru documentarea întregii activităţi infracţionale a tânărului.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA