IULIE CU IZ DE FEBRUARIE Valul de aer rece care a inundat România zilele trecute și, datorită temperaturilor foarte ridicate existente în țară a produs furtuni violente, începe acum să își facă simțită prezența și la nivel de temperaturi.
Astfel, din una dintre cele mai călduroase luni din an, iulie s-a transformat într-un fel de primăvară, cu temperaturi dimineața care au scăzut drastic față de zilele trecute, diferența fiind în unele locuri chiar și de 20 de grade celsius.
În Maramureș, în dimineața zilei de 9 iulie s-au înregistrat temperaturi extrem de scăzute pentru această perioadă a anului. Spre exemplu, la Târgu Lăpuș s-au înregistrat nu mai mult de 9 grade în jurul orei 8:00. În zona Borșa, în Munții Rodnei, la lacul Iezer s-a înregistrat o temperatură de 6 grade celsius.
Potrivit meteorologilor, temperaturile scăzute vor persista în mare parte din țară, printre care și județul nostru, cel puțin până săptămâna viitoare. Se vor înregistra în medie, în Maramureș, maxime de până la 21 de grade ziua și 8-9 grade celsius noaptea.
Vremea va rămâne în general deschisă în judeș, șanse de ploaie fiind destul de mari în weekend.
ActualMM