Polițiștii de frontieră suceveni au reţinut două persoane în timp ce transportau de la linia de frontieră spre interior mai multe colete ce conţineau ţigări de provenienţă ucraineană. În seara zilei de ieri, 18.05.2012, polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului PF Izvoarele Sucevei, ITPF Sighetu Marmaţiei, au observat două persoane care se deplasau de la linia de frontieră spre interior transportând mai multe colete voluminoase.
Lucrătorii noştri au procedat la urmărirea persoanelor în cauză, acestea fiind reţinute la aproximativ 400m de frontiera de stat şi identificate ca fiind Gheorghe P. şi Dănuț S., ambii domiciliaţi în comuna Izvoarele Sucevei, jud. Suceava.
La cercetarea terenului au fost descoperite 8 baxuri ce conţineau 4.000 de pachete cu ţigări de provenienţă ucraineană în valoare de aproximativ 32.000 lei. Totodată asupra lui Gheorghe P. au fost descoperite şase cartuşe pentru armă de vânătoare calibrul 12.5 mm. Cei doi bărbaţi cu vârste cuprinse între 18-41 de ani sunt cercetaţi de către polițiștii de frontieră pentru săvârşirea infracţiunilor de :
- Gheorghe P – pentru săvârşirea infracțiunilor de contrabandă în formă calificată, trecere ilegală a frontierei de stat şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor;
- Dănuț S – pentru săvârşirea infracțiunilor de contrabandă şi trecere ilegală a frontierei de stat.
Întreaga cantitate de ţigări precum şi cartuşele au fost ridicate în vederea confiscării.