Sfârşitul de săptămână a adus pompierilor maramureşeni 7 intervenţii. Vineri, 28.02., militarii Detaşamentului de Pompieri „ Căpitan Marchiş Adrian” Baia Mare au fost chemaţi pe strada Horea, din Baia Mare, să lichideze un incendiu izbucnit într-o garsonieră nelocuită. Au ars circa 100 kg de deşeuri textile şi hârtie. Pompierii Secţiei Vişeu de Sus au intervenit, pe strada Gutinului, la evacuarea apei dintr-o fântână în vederea igienizării acesteia.
Spre seară, tot vineri, pompierii sigheteni au stins un incendiu la un coş de fum necurăţat, în localitatea Sarasău. Din fericire, a ars doar funinginea din coşul de evacuare al fumului. Pompierii băimăreni au intervenit pentru scoaterea dintre fiarele contorsionate ale maşinii a unui tânăr de 19 ani, al cărui autoturism a fost implicat într-un accident rutier. Victima a fost preluată şi transportată la spital pentru îngrijiri medicale de către echipajul SMURD Baia Mare.
Sâmbătă,01.03., pompierii militari băimăreni au asigurat măsuri pentru prevenirea situaţiilor de urgenţă la „ Raliul Zăpezii”, ediţia a IV-a, organizat la Cavnic. Garda de Intervenţie Borşa a fost anunţată despre un incendiu de vegetaţie, în Moisei. Au ars 0,8 ha vegetaţie uscată. Pompierii băimăreni au intervenit pentru lichidarea unui incendiu de vegetaţie în Bozânta Mare, pe strada Principală. Au ars circa 0,7 ha de vegetaţie uscată. Tot pompierii băimăreni au lichidat un incendiu la un coş de fum, pe strada Oltului din municipiu.
Purtător de cuvânt, Lt. Alexa-Gonczi Oana