AcasăActualitateSocialISU Maramures: Pompierii sigheteni au scos un cal cazut intr-o fantana adanca...

ISU Maramures: Pompierii sigheteni au scos un cal cazut intr-o fantana adanca de 7 metri

spot_img

DISTRIBUIȚI

Personalul ISU Maramureş a executat 44 de intervenţii în acest week-end. Din total, cele mai multe- 36, au fost acţiunile la care au luat parte medicii, asistenţii şi paramedicii S.M.U.R.D. Dintre acestea, 11- au fost la traumatisme, 22-  la diverse afecţiuni medicale, 1- la stop cardiorespirator neresuscitat, 1- decedat. Cele mai multe acţiuni au fost cele ale personalului staţiei S.M.U.R.D. Baia Mare si Fărcaşa – 11, urmate de cele ale paramedicilor S.M.U.R.D Sighetu Marmaţiei si Bogdan Vodă- 5, respectiv  S.M.U.R.D. Târgu Lăpuş – 4.

Pompierii au fost solicitaţi şi ei, pe parcursul sfârşitului de săptămână, la un număr de 8 intervenţii. Astfel, vineri, 20.09.2013, un echipaj al Detaşamentului Sighetu Marmaţiei a intervenit la salvarea unui animal de companie căzut într-o fântână secată, adâncă de 7 metri.

Sâmbătă, 21.09, în jurul orei 09:04, două echipaje ale Detaşamentului de Pompieri “Căpitan Marchiş Adrian” Baia Mare au intervenit la localizarea şi lichidarea unui incendiu izbucnit la o locuinţă pe strada Mesteacănului în Baia Sprie. A ars mobilier divers, îmbrăcăminte, aparate electrocasnice, o fereastră. Incendiul s-a declanşat, probabil, din cauza jarului căzut din sistemele de încălzire.

Tot sâmbătă, 21.09, în jurul orei 12:25 pompierii sigheteni au intervenit la deblocarea  unei uşii de acces la un apartament în  municipiul Sighetu Marmaţiei, pe strada Popa Lupu.

În jurul orei 23:19 Garda de Intervenţie Borşa a intervenit în Borşa pe strada Al. Ioan Cuza la degajarea zonei în urma unui accident rutier.

CITESTE AICI MAI MULTE DETALII DESPRE ACCIDENT

Sâmbătă noaptea în jurul orei 23:57 Detaşamentul de Pompieri “Căpitan Marchiş Adrian” Baia Mare a intervenit la localizarea şi lichidarea unui incendiu izbucnit la un ciclon de rumeguş, în Şomcuta Mare pe strada Republicii. Au ars aproximativ 600 kg rumeguş, incendiul a izbucnit, probabil, din cauza unei scântei purtate de vânt.

Duminică, 22.09, în jurul orei 10:53,  un echipaj al Gărzii de Intervenţie Borşa a intervenit în Borşa pe strada Victoriei la spălarea carosabilului pe o distanţă de 100 de metri, în urma unui accident rutier.

CITESTE AICI MAI MULTE DETALII DESPRE ACCIDENT

Tot Duminică, 22.09, în jurul orei 17:55 Detaşamentul de Pompieri “Căpitan Marchiş Adrian” Baia Mare a intervenit la localizarea şi lichidarea unui incendiu izbucnit la o rulotă, în Baia Mare în cartierul Firiza. În urma incendiului rulota a ars în proporţie de 95%, Incendiul a izbucnit, probabil, din cauza efectului termic la burlanul metalic neprotejat al rulotei.

CITESTE AICI MAI MULTE DETALII DESPRE INCENDIU

Duminică la ora 17:55 pompierii Detaşamentului Sighetu Marmaţiei au intervenit la un incendiu produs la un coş de fum pe strada Bogdan Vodă din municipiu. Datorită intervenţiei prompte a pompierilor a ars funinginea din coşul de evacuare a fumului.  Incendiul a izbucnit, probabil, din cauza unei scântei.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA