AcasăActualitateSocialISU Maramures - Pompierii au stins cinci incendii de vegetatie uscata in...

ISU Maramures – Pompierii au stins cinci incendii de vegetatie uscata in zona comunelor Farcasa-Gardani

spot_img

DISTRIBUIȚI

Personalul I.S.U. Maramureş a executat 24 intervenţii în ultimele 24 de ore. Din acestea, medicii, asistenţii şi paramedicii S.M.U.RD. au efectuat 17. Din totalul acţiunilor S.M.U.R.D., cele mai multe- 11, au fost la afecţiuni medicale, 3– la traumatisme şi câte  1–  la transport bolnav, deblocare uşă şi intoxicaţie etanolică. Cele mai multe acţiuni au fost cele ale personalului S.M.U.R.D. Baia Mare- 9, urmate de cele ale paramedicilor staţiei S.M.U.R.D Sighetu Marmaţiei- 3, S.M.U.R.D. Fărcaşa şi Vişeu de Sus – câte 2 şi S.M.U.R.D. Bogdan Vodă- 1.

În acelaşi interval de timp, pompierii au executat 7 intervenţii. Astfel, luni, 04.03.2013, la ora 13.20, un echipaj al Gărzii nr.2 de Intervenţie Fărcaşa a acţionat la localizarea şi lichidarea unui incendiu semnalat pe strada Şcolii din localitatea Buzeşti. Au ars circa 5 hectare de vegetaţie uscată. Incendiul s-a declanşat, probabil, din cauza folosirii focului deschis.

Tot luni, în jurul orei 16.00, un echipaj al Detaşamentului de Pompieri Sighetu Marmaţiei a intervenit într-un apartament dintr-un bloc situat pe strada Unirii din municipiul de pe Tisa, de unde se simţea miros de gaz. Pompierii militari au pătruns în locuinţă împreună cu reprezentanţii poliţiei şi au constatat că gazul provenea de la o butelie cu robinetul deschis. Pompierii au închis robinetul şi au aerisit apartamentul.

În aceeaşi zi, în jurul orei 17.00, un echipaj al Detaşamentului de Pompieri Sighetu Marmaţiei a acţionat la localizarea şi lichidarea unui incendiu semnlat într-un apartament dintr-un bloc situat pe strada Nucului din municipiu. Datorită intervenţiei rapide a pompierilor militari, a ars doar funinginea din coşul de fum necurăţat.

În jurul orei 19.10, un echipaj al Gărzii nr.2 de Intervenţie Fărcaşa a intervenit la un incendiu declanşat pe strada Principală din localitatea Gârdani. Au ars circa 2 hectare de vegetaţie uscată. Incendiul a izbucnit, probabil, din cauza folosirii focului deschis în spaţii deschise.

La 21.50, două echipaje ale Detaşamentului de Pompieri Sighetu Marmaţiei s-au deplasat spre un incendiu semnalat în localitatea Piatra, comuna Remeţi. Echipajele au fost întoarse din drum, după ce cetăţenii au stins incendiul. La ora 22.05, un echipaj al Detaşamentului de Pompieri Sighetu Marmaţiei a intervenit la un incendiu semnalat într-un apartament dintr-un bloc situat pe strada Alexandru Ivasiuc din municipiu. Datorită intervenţiei rapide a pompierilor militari, a ars doar funiginea din coşul de fum necurăţat.

PREVENIREA E MAI UŞOARĂ

Odată cu luna martie au început şi incendiile de vegetaţie uscată. Statisticile din ultimii ani arată că cel mai mare număr de arderi necontrolate se înregistrează în perioada martie – iulie, mai ales în zona rurală, ca urmare a acţiunilor de igienizare a terenurilor.

Pentru evitarea producerii arderilor necontrolate în perioada imediat următoare, facem apel la cetăţeni să respecte următoarele măsuri specifice de prevenire a incendiilor :

  • să nu utilizeze focul deschis în locuri cu pericol de incendiu şi pe timp de vânt;
  • să nu utilizeze focul deschis la distanţe mai mici de 10 m faţă de materiale sau substanţe combustibile (casă, şură, depozit de cereale, pădure etc);
  • arderea resturilor vegetale, gunoaielor, deşeurilor şi a altor materiale combustibile să se facă în locuri special amenajate;
  • cetăţenii să se intereseze în prealabil la primărie în ceea ce priveşte planificarea zilelor şi locurile special amenajate în care se adună resturile menajere şi vegetaţia uscată din localitate în scopul arderii;
  • arderea resturilor vegetale, gunoaielor, deşeurilor şi miriştilor să se facă numai în baza permisului de lucru cu foc, emis de către primării, după ce a fost informat în prealabil serviciul voluntar/privat pentru situaţii de urgenţă.
  • să asigure supravegherea permanentă a arderii şi să stingă jarul după încetarea acesteia.

 subofiţer relaţii publice, plt.adj.ing. Cornel Băbuţ

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA