● Pompierii maramureșeni au fost colindați ieri de corul jandarmilor și de cel al polițiștilor din județ. Oaspeții au vrăjit audiența cu vocile și colindele lor și au fost omeniți, după tradiție, cu nuci și colaci.
● Moș Crăciun a sosit ieri după amiază la reședința I.S.U. Maramureș. Moșul s-a grăbit să ajungă la întâlnirea cu copiii pompierilor. El a descins la sediul I.S.U. cu desaga plină de daruri, dintr-o autospecială. Cel mai îndrăgit moșneag a fost primit cu emoție de cei mici, care s-au grăbit sa-l încânte cu colinde şi poezii. Fermecat de primire, Moș Crăciun a deschis sacul cu daruri și toți cei mici au primit cadouri.
● Tot ieri, Pompierii Secţiei Vişeu de Sus s-au întâlnit cu copiii de la casa de tip familial “Casa Luminii”, din oraş. Pentru că sărbătorile de iarnă bat la uşă, pompierii au pus mână de la mână şi au umplut o desagă cu daruri pentru toţi copiii de care se ocupă personalul casei. Alături de ei a fost și o tânără cu suflet mare din Borșa, care a donat articole de îmbrăcăminte pentru cei mici.
Întâlnirea pompierilor Secţiei Vişeu de Sus cu copiii de la “Casa Luminii” a devenit, deja, o adevărată tradiţie.