Documente şi aparate vechi de aproape un secol, folosite de poliţişti imediat după înfăptuirea Marii Uniri şi până la Revoluţia din 89 pot fi descoperite într-o expoziţie inedită, deschisă la Cluj-Napoca. Publicul poate descoperi astfel o parte din istoria poliţiei clujene şi din metodele folosite de oamenii legii pentru a-i prinde pe infractori. Comparatorul dactiloscopic, strămoşul amprentelor digitale de astăzi şi primul detector de minciuni folosit vreodată au atras privirile curioşilor.
Poligraful cu care ofiţerii îi testau pe suspecţi în anii 80, pentru a vedea dacă spun sau nu adevărul, a funcţionat până acum un deceniu la Inspectoratul de Poliţie Cluj. Abia atunci a lăsat loc unui computer.
cms. şef Alexandru Câmpean, Şeful Serviciului Criminalistic IPJ Cluj: În ziua de astăzi aparatele sunt digitale, au mai multe trasee pe care le înregistrează.
Pe lângă poligraf, oamenii pot citit şi documente vechi din 1919, de la înfiinţarea corpul de poliţie al judeţului Cluj, ba chiar şi primul act pe care se găseşte ştampila noii instituţii.
Livia Ardelean, consilier superior Arhivele Naţionale Cluj: „ŢEste vorba despre un paşaport de călătorie, emis pentru un cetăţean din Cluj care se ducea spre Budapesta pentru a-şi aduce soţia înapoi la Cluj”.
Chestor Tudor Grindean, inspectorul şef al IPJ Cluj: „Documentele şi înscrisurile ne aduc aminte de parcursul ultimilor 100 de ani din istoria structurilor de ordine publică”.
Şi modul de a se îmbrăca al poliţiştilor a evoluat.
„De exemplu, această ţinută datează din anul 1955. Cele trei stele de pe epoleţi sunt dovada clară că această uniformă era purtată de un fost colonel al miliţiei clujene”, transmite corespondentul Digi24 Maria Moiș.
De la expoziţia tehnicilor poliţieneşti nu lipseşte nici aparatură modernă. Un exemplu este spheronul – un aparat care permite realizarea de imagini tridimensionale de la locul faptei. Doar patru inspectorate din ţară folosesc această tehnică.
Constantin Coplean, Şeful Biroului de Investigare Tehnico-Ştiinţifică Cluj: „Permite unei persoane care nu a fost la faţa locului să se plimbe practic prin câmpul infracţiunii, să se apropie, să se depărteze”.
Expoziţia organizată la Muzeul Etnografic al Transilvaniei este deschisă până anul viitor, pe 10 ianuarie.
sursa digi24.ro
foto arhiva