Băimărenii și maramureșenii au ales-o să îi reprezinte în Parlamentul României. Dr. Viorica Cherecheș, managerul Spitalului de Boli Infecțioase și Psihiatrie din Baia Mare și-a petrecut prima zi după alegerile locale din 11 decembrie, la muncă, apoi împreună cu firizenii. A fost alături de comunitatea din cartierul Firiza la evenimentul „ TURISM MONTAN- Rolul produselor tradiționale în dezvoltarea turismului montan”, acțiune organizată de către Asociația EURO MARA-EVENTS și Parohia Ortodoxă Firiza, prin sprijinul părintelui Gheorghe Marincaș.
Un OM pentru oameni, Dr. Viorica Cherecheș va sprijini realizarea unui proiect vital pentru Baia Mare
Pe pagina sa oficială de Facebook, noul deputat al băimărenilor și maramureșenilor, și-a exprimat gândurile după alegerea sa în această calitate onorantă. Mai mult, Viorica Cherecheș anunță că va susține la nivel de parlament realizarea proiectului Parcul Natural Firiza, la care fiul ei, primarul ales Cătălin Cherecheș ține foarte mult. Odată implementat, acest proiect asigură protejarea zonei, dar va genera și locuri de muncă și dezvoltare.
„Cu emoție, având în suflet și în minte dorința de a fi de azi deputatul de Baia Mare și Maramureș care pune lucrurile în mișcare pe traiectoria spre bine, spre frumos, spre respect, spre toleranță, spre curățenie, spre moralitate și demnitate, le-am spus firizenilor mei dragi că pentru mine, întotdeauna Firiza și Blidari vor fi sufletul meu și că întotdeauna voi fi alături de toți. Dacă fiul meu, în calitate de deputat, a reușit să obțină în anul 2010 o finanțare pentru reabilitarea Căminului Cultural care era o ruină, mai apoi, ca și primar, a continuat cu implementarea sistemului de apă și canalizare în acest cartier eu am să încerc tot ce se poate în Parlamentul României pentru a aduce fonduri spre această zonă. Firiza, Blidari și Valea Neagră merită să aibă parte de toate valorile și tradițiile pentru că este păcat să nu ne mândrim cu aceste locuri.
Această zonă, prin înființarea Parcului Natural Firiza, un proiect la care Cătălin ține foarte mult considerându-l cel mai important pentru destinul orașului, poate să impulsioneze investițiile în Ecoturism și Silvoturism, colectarea și procesarea ecologică a fructelor de pădure și a ciupercilor, îngrijirea și protejarea mediului natural, a florei și faunei sau vânătoare ecologică cu aparatul de fotografiat. Acest proiect poate fi o sursă importantă în generarea de locuri de muncă și de venituri pentru cei din Ferneziu, Firiza, Blidari, Valea Borcutului, Valea Roșie și Valea Usturoiului. În acest fel Baia Mare poate să redevină stațiune balneoclimatică, așa cum a fost definită acum 100 de ani”, susține dr. Viorica Cherecheș.
Sursă info și foto.