Bob Baer, un fost agent CIA, afirmă că deține dovezi care demonstrează că Hitler și-a înscenat sinuciderea și a plecat în Tenerife. Baer și o echipă de experți au ajuns la această concluzie după ce au consultat documente clasificate ale FBI.
Cercetările lui Baer, care a activat în spionaj și contraspionaj, au început cu analizarea a circa 700 de pagini de informații declasificate, unde a găsit un document care arată că armata americană nu a găsit cadavrul Fuhrer-ului, neavând astfel nicio dovadă a morții lui Adolf Hitler, relatează luni 7sur7.be, citat de Agerpres.
Bob Baer afirmă că deține dovezi care demonstrează că Hitler și iubita sa, Eva Braun, și-au înscenat moartea în buncăr la sfârșitul celui de-Al Doilea Război Mondial. Cei doi ar fi plecat ulterior în Tenerife la bordul unui submarin, ajungând în cele din urmă în Argentina. Informația a fost dezvăluită de The Mirror.
„Versiunea pe care ne-o furnizează guvernul este o minciună. Dacă ne bazăm pe arhivele FBI, ar trebui să se deschidă o anchetă”, spune Bob Baer. „Suntem gata să analizăm istoria și acest dosar trebuie aprofundat”, adaugă fostul agent CIA.
Potrivit filmului documentar „Hunting Hitler”, difuzat de History Channel, nu a existat niciun martor la sinuciderea lui Hitler în buncăr.
Sursa: dcnews.ro
ActualMM