FERESTI
Sâmbătă, 02 februarie 2013, Poliţia Ocna Şugatag a fost sesizată că, în faţa unui imobil din localitatea Fereşti, o persoană a căzut de pe semiremorca unui autotractor staţionat şi s-a accidentat. Verificările efectuate de poliţişti au stabilit că Ioan D. de 58 de ani din Poienile de sub Munte, în timp ce încărca baloţi de paie pe semiremorcă, a alunecat, a căzut şi a suferit leziuni grave. La locul accidentului a sosit o ambulanţă care l-a preluat pe bărbat pentru a-l transporta la Spitalul Municipal Sighetu Marmaţiei. Ambulanţa se deplasa pe DN18 având în funcţiune sistemele luminoase şi acustice iar în localitatea Berbeşti, în condiţiile de drum în curbă şi carosabil umed, ambulanţa a intrat în coliziune laterală cu un autoturism ce era condus din sens opus de Vasile D. de 22 de ani din Borşa. Ambii conducători auto au fost testaţi cu aparatul etilotest şi s-a constatat că nu se aflau sub influenţa băuturilor alcoolice. Întrucât accidentul s-a soldat cu pagube materiale, pacientul a fost preluat de un alt echipaj al Serviciului de Ambulanţă pentru a fi transportat la Spitalul Judeţean Baia Mare însă din nefericire acesta a decedat în Pasul Gutâi. Poliţiştii continuă cercetările şi în funcţie de cele constatate vor lua măsuri.
CITESTE AICI MAI MULTE DETALII DESPRE ACEST SUBIECT
Sighetu Marmatiei: Pieton accidentat de o autoutilitară ce efectua manevra de mers înapoi
La sfârşitul săptămânii trecute, Alexandru P. de 54 de ani din Baia Mare, aflat la volanul unei autoutilitare, a efectuat manevra de mers înapoi pe str. Titu Maiorescu din Sighetu Marmaţiei. Pentru că nu s-a asigurat suficient, a surprins şi accidentat grav un bărbat în vârstă de 73 de ani din Sighetu Marmaţiei care, în calitate de pieton, se deplasa pe partea carosabilă sprijinit în două bastoane. În urma accidentului, bărbatul rănit a fost transportat la spital unde a rămas internat. Şoferul a fost testat cu aparatul etilotest şi s-a constatat că nu consumase băuturi alcoolice. Poliţiştii continuă cercetările.