AcasăActualitateSocialIPJ MARAMUREŞ - FII PRECAUT, HOŢII NU DORM! - Campanie de prevenire...

IPJ MARAMUREŞ – FII PRECAUT, HOŢII NU DORM! – Campanie de prevenire a furturilor din locuinţe

spot_img

DISTRIBUIȚI

Campania de prevenire este iniţiată de Poliţia Română şi are ca scop informarea populaţiei cu privire la modalităţile de prevenire a furturilor din locuinţe. Campania se va derula în perioada decembrie 2011 – ianuarie 2012 în toate judeţele ţării, iniţiatorii fiind Institutul de Cercetare şi Prevenire a Criminalităţii din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române şi societatea Groupama Asigurări.Beneficiarii acestei campanii vor fi locuitorii din mediul urban.

Conform datelor statistice, la nivelul judeţului Maramureş furturile din locuinţă reprezintă 16% din totalul infracţiunilor de furt sesizate, în primele 10 luni ale anului fiind înregistrate peste 400 astfel de fapte. Nevoia unei astfel de campanii este dată însă nu atât de dinamica fenomenului cât mai ales de faptul că aceste infracţiuni produc, pe lângă prejudiciul material, şi efecte negative asupra percepţiei gradului de siguranţă personală.

Pentru transmiterea de recomandări cu caracter preventiv poliţiştii maramureşeni vor organiza întâlniri cu grupuri ţintă: asociaţii de proprietari, asociaţii profesionale, angajaţi ai unor instituţii sau societăţi comerciale, pensionari etc. De asemenea, aceste recomandări vor fi diseminate şi cu sprijinul mass-media.

Vor fi distribuite pe perioada campaniei 7000 de pliante şi 120 de afişe cu conţinut preventiv în toate oraşele judeţului.

Prezentăm câteva caracteristici ale infracţiunii de furt din locuinţă, aşa cum au reieşit ele din analiza fenomenului la nivel naţional, cu menţiune că se referă în special la infracţiunile comise în mediul urban:

– furturile din locuinţă se produc, de regulă, în intervalul orar 08,00 – 18,00

–   în o treime din cazuri, pătrunderea infractorilor în locuinţă se face pe calea accesului liber, hoţii profitând de imprudenţa locatarilor. Ei fie intră pe uşa neasigurată sau pe geamul lăsat deschis, fie profită de încrederea nejustificată a oamenilor care le permit accesul în locuinţă, declinându-şi o identitate falsă.

–  în două treimi din cazuri accesul se face prin efracţie, adică prin forţarea dispozitivelor de închidere a locuinţei.

–  sunt vizate cartierele intens populate, locuinţele aflate de-a lungul arterelor principale de circulaţie

–  în oraşele mici sunt vizate zonele mărginaşe şi casele izolate

– în ceea ce priveşte bunurile sustrase, în primul rând sunt vizate sumele de bani, urmate de aparatură electronică, telefoane mobile sau bijuterii

– autorii sunt, în general, de sex masculin, cu vârste cuprinse între 14 şi 40 de ani

–  condiţii favorizante: lipsa sistemelor de securizare şi a grilajelor , în special la locuinţele situate la nivelurile inferioare.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA