AcasăMARAMURESUL ISTORICIPJ Maramures: 127 de persoane sunt supravegheate de politistii maramureseni

IPJ Maramures: 127 de persoane sunt supravegheate de politistii maramureseni

spot_img

DISTRIBUIȚI

Poliţia Română verifică, periodic, modul în care persoanele puse sub supraveghere judiciară îşi respectă obligaţiile, iar în cazul încălcării acestora, sesizează instanţa competentă. De la înfiinţarea birourilor şi compartimentelor de supravegheri judiciare în cadrul structurilor de investigaţii criminale, la data de 1 februarie 2014, au fost dispuse măsuri preventive faţă de peste 9.600 de persoane.

În perioada 1 februarie –  31 decembrie 2014, în conformitate cu prevederile Noului Cod de Procedură Penală, la nivelul Biroului Supravegheri Judiciare din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale Maramureş, au fost dispuse măsuri preventive faţă de 127 de persoane. Măsurile preventive care stabilesc supravegherea judiciară presupun obligaţii în sarcina persoanelor faţă de care au fost dispuse.

Astfel, faţă de 87 persoane a fost dispusă măsura controlului judiciar, faţă de 39 cea a arestului la domiciliu, iar faţă de o persoană cea a controlului judiciar pe cauţiune. La data de 01 ianuarie 2015, au rămas în supraveghere 68 de inculpaţi dintre care 18 arestaţi la domiciliu, 49 sub control judiciar şi unul sub control judiciar pe cauţiune.

În perioada menţionată anterior, poliţiştii de supraveghere judiciară au comunicat către instanţe sau parchete 19 sesizări cu privire la încălcarea obligaţiilor stabilite iar în 7 cazuri a fost înlocuită măsura preventivă de supraveghere dispusă iniţial, cu o altă măsură, mai gravă.

Poliţiştii au efectuat aproximativ 1.600 verificări inopinate la locuințele inculpaților arestați la domiciliu şi 28 de verificări pe itinerariul de deplasare al inculpaților.

La data de 1 februarie 2014, a fost dezvoltată la nivelul Poliţiei Române o aplicaţie informatică pentru evidenţa persoanelor aflate sub control judiciar, control judiciar pe cauţiune şi arest la domiciliu.

Odată cu intrarea în vigoare a noilor prevederi procesual penale au fost operaţionalizate Birourile de Supraveghere Judiciară de la nivelul I.G.P.R., D.G.P.M.B. şi I.P.J.-uri, precum şi compartimente de supraveghere judiciară la nivelul poliţiilor municipale, altele decât cele reşedinţă de judeţ. Aproximativ 500 de poliţişti îşi desfăşoară, la nivel naţional, activitatea în cadrul acestor structuri.

De asemenea, la nivelul Inspectoratului General al Poliţiei Române a fost dezvoltată o aplicaţie informatică pentru evidenţa acestora şi a fost elaborată o metodologie privind supravegherea persoanelor faţă de care s-a dispus măsura controlului judiciar, controlului judiciar pe cauţiune sau arestului la domiciliu, pentru aplicarea, la nivel naţional, în mod unitar, a prevederilor legale.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA