AcasăAdministrațieIONEL BOGDAN, PREȘEDINTELE CJ MARAMUREȘ: "Gradul de execuție al noului Pod peste...

IONEL BOGDAN, PREȘEDINTELE CJ MARAMUREȘ: „Gradul de execuție al noului Pod peste Tisa este de 36%, iar până la finalul anului vom inaugura investiția!”

spot_img

DISTRIBUIȚI

Gradul de execuție al noului Pod peste Tisa este de 36%, iar până la finalul anului vom inaugura investiția! Am efectuat astăzi o vizită pe șantier, alături de o delegație importantă a Parlamentului European, formată din europarlamentari ai grupului Partidului Popularilor Europeni din Comisia de Dezvoltare Regională, din Spania, Bulgaria, Germania și România.

Rolul delegației este de a analiza practic impactul politicii de coeziune, în teren, la obiective importante de investiții, cum este și acest pod. După vizita de lucru pe șantierul podului, a avut loc o discuție în care am analizat împreună și alte obiective de investiții ale județului Maramureș.

Am știut că șansa noastră, a județului Maramureș, de a ne dezvolta și de a oferi o viață mai bună maramureșenilor sunt fondurile europene. De aceea, astăzi avem un portofoliu de proiecte aflate în diferite stadii de implementare în valoare de peste 2 miliarde de euro! O mare parte din aceste proiecte sunt finanțate din bani europeni.

Rolul fondurilor europene este crucial în dezvoltarea locală și regională, două mari beneficii ale acestora fiind reducerea decalajelor dintre regiuni și reducerea disparității din cadrul regiunilor, generând astfel oportunități pentru întreaga comunitate europeană.

Fondurile europene sunt soluția pentru a ține comunitățile unite, soluția care generează oportunități pentru tineri și familii în comunitățile lor. Sunt recunoscător pentru prezență membrilor delegației, europarlamentari ai grupului Partidului Popularilor Europeni din Comisia de Dezvoltare Regională: Daniel Buda/România, Andrey Novakov/Bulgaria, Leopoldo López Gil/Spania și Niels Geuking, Germania; Ovidiu Cîmpean, secretar de stat în Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene și Botond Török-Illyés, consilier politic pentru dezvoltare regională/ PPE.

Alături de noi au fost și Rudolf Stauder, prefectul județului Maramureș; Gabriel Ștețco, administratorul public al județului; Grațian Florin Pârvu, Consul al României în Solotvino; Daniela Onița-Ivașcu, viceprimarul municipiului Sighetu Marmației; Anca Hendea, secretar de stat în Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse; Florin Andreicuț, decanul Baroului Maramureș; Ciceu Felician, primarul comunei Dumbrăvița și Ropan Gavril, primarul comunei Coroieni.

Ionel Bogdan, președintele Consiliului Județean Maramureș
Președinte PNL Maramureș

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA