Originar  din Sebeşul de Jos, la o aruncătură de băţ de locul în care m-am născut, Ion Ritivoi a fost cel mai harnic om pe care l-am cunoscut vreodată” – aşa a început Dumitru Sinu să-mi vorbească despre unul dintre oamenii adevăraţi cu care a avut ocazia să se reîntâlnească în exil şi pe care l-a apreciat pentru caracterul şi virtuţile sale. Îmi dădeam seama, după cum începuse povestea lui Ion Ritivoi, că aveam de-a face cu un personaj al cărui profil se încadra perfect în profilul omului demn, vertical, harnic, plin de calităţi.

Un sebeşean la Paris: cantorul Bisericii Ortodoxe Române

Nea Mitică l-a întâlnit la Paris pe Ion Ritivoi: “M-am dus la biserica ortodoxă română împreună cu profesorul Ionescu şi Dan Isăcescu. Când am intrat, cantorul rostea o rugăciune. Unul din amicii mei mi-a spus atunci: Bă, ăsta nu se roagă la Dumnezeu, ăsta-l ceartă! Avea o voce metalică, cu inflexiuni puternice.”. În momentele următoare Dumitru Sinu şi-a dat seama că omul acela îi este cunoscut şi apropiindu-se de altar a constatat că nu se înşelase, era chiar de la el din sat.

Când au ieşit din biserică  s-a apropiat de el şi i-a spus cine este: Apoi, tu nu sameni pe a’ lui Ţiglaru’, tu sameni pe-a’ lui Niculiţă! – Ţiglaru’ era tatăl mamei iar Niculiţă, bunicul din partea tatălui, bunicii lui nea Mitică. L-a invitat la o cafea, să poată povesti în tihnă, dar Ritivoi, omul pentru care nici cafeaua nici locurile publice nu reprezentau mare lucru, i-a răspuns: Apoi, eu nu-s de cafea. Eu mă duc acasă şi vă fac de mâncare, propunându-le, lui Mitică şi amicilor ce-l însoţeau, să-i facă o vizită după ce-şi vor savura cafeaua povestită ca între prieteni, în vreo cafenea pariziană.

Apoi s-a îndreptat spre casă – un hotel la care, de când locuia acolo, nu plătea chirie, nici măcar un cent. Cu un spirit de orientare bine dezvoltat, lucrând în construcţii, convenise cu proprietarii hotelului să le aducă zilnic materiale de pe şantierul unde muncea şi de care compania nu mai avea nevoie: scânduri, profile, etc şi care niciodată nu strică să le ai, pentru eventuale lucrări de întreţinere necesare unei clădiri.

“Ne-am dus la el în camera în care locuia şi ne-a facut o tocană atât de bună, încât prietenii mei au spus: Noi n-am mâncat în viaţa noastră aşa o tocană! – se gospodărea cum putea el mai bine, pentru că era singur, soţia şi copiii erau în România – explică Dumitru Sinu -. Ion Ritivoi plecase, aşa cum făcuseră mulţi alţii care nu rezonau deloc cu noul regim instaurat de comunişti în România. Era un om cumpătat, care muncea din greu şi scotea bani din piatră seacă – vorba românului – un om demn, care a reprezentat cu cinste interesele unui partid istoric în România acelor vremuri, Partidul Naţional Liberal”.

Brătianu: ”În Transilvania, numai Ion Ritivoi separă grâul de neghină!”

Ion Ritivoi era unul dintre cei mai învederaţi liberali cu care se înconjurase Brătianu. De neamul Brătienilor am auzit cu toţii, pentru că istoria le-a dovedit din plin contribuţia la fondarea unei Românii cu care ne-am mândrit în acele vremuri, numele BRĂTIANU fiind scris în cartea neamului românesc cu majuscule.

Aprecierile asupra acestui neam au venit nu numai din interiorul ţării, dar şi de dincolo de graniţele sale, pentru că acei care i-au aparţinut au avut merite deosebite. După înfăptuirea României Mari, de exemplu,  primul ministru francez Benjamin Clemenceau, în timpul unei vizite efectuate în România, a fost întrebat: Cum aţi făcut, domnule, o Românie Mare? Răspunsul acestuia a venit fără nicio ezitare: Brătianu mi-a adus un plan care m-a convins!

Constantin I.C. Brătianu (Dinu) s-a născut la 13 ianuarie 1866 la Florica, reşedinţa Brătienilor de lângă Piteşti. Inginer, om politic, liberal convins, deputat, ministru român, preşedintele Partidului Naţional Liberal, Dinu Brătianu a fost al doilea fiu al lui Ion Brătianu, fondatorul regatului României. Studiile făcute la Şcoala Politehnică din Bucureşti şi apoi la Institutul de Mine din Paris, educaţia şi tradiţia liberală din familie, l-au propulsat în sfera politicului şi astfel, între anii 1910-1938 a fost în mod permanent deputat în parlament, reprezentând Partidul Naţional Liberal, la preşedenţia căruia este ales în anul 1934.

În 1933 ocupă funcţia de Ministru de Finanţe în Guvernul României de-atunci. După 1944, alături de Iuliu Maniu, care reprezenta celălalt mare partid istoric, Partidul Naţional Ţărănesc, a ocupat funcţia de ministru de stat, din partea liberalilor. Ministru Secretar de Stat în guvernul Sănătescu (23 august 1944 – 4 noiembrie 1944), apoi Ministrul Producţiei de Război în guvernul Sănătescu (4 noiembrie 1944 – 6 decembrie 1944) şi în final – Ministrul Producţiei de Război în guvernul Rădescu (6 decembrie 1944 – 28 februarie 1945), după instaurarea dictaturii comuniste a avut domiciliu forţat pentru ca în 1950, la vârsta de 84 de ani să fie arestat şi deţinut fără a fi judecat, într-un loc necunoscut. Moare în detenţie, în luna mai 1950, probabil la închisoarea de la Sighet. Iată un fragment dintr-un discurs al lui Brătianu care este relevant asupra crezului şi spiritului românesc ce i-au stăpânit mereu fiinţa: Sunteţi, domnilor, reprezentanţii unui popor care este mândru şi poate fi mândru de trecutul său, şi care trebuie să aibă mare încredere în viitorul său. Nu scădeţi rolul pe care el trebuie să-l aibă în lume; fiţi cât de modeşti pentru persoana dumneavoastră, nu fiţi modeşti pentru poporul pe care îl reprezentaţi. Câţi dintre conducătorii şi oamenii politici ai României noastre de astăzi ţin oare cont de aceste deziderate atât de clare şi pline de semnificaţii pentru o naţiune ca a noastră? “Ion Ritivoi era un mare liberal. Era foarte apropiat de Brătianu, reuşind să promoveze în zona din care provenea, ideile  şi principiile liberale. La noi, în Tansilvania, majoritatea ţineau cu Maniu” – îmi povesteşte nea Mitică. De câte ori era solicitat, Ritivoi mergea la Bucureşti şi petrecea mult timp în compania lui Brătianu. Îl aprecia şi-i acorda tot spijinul pentru a putea reprezenta cu cinste partidul pe care îl conducea, pe pământ transilvan. Brătianu afirma cu convingere: În Transilvania, numai Ion Ritivoi separă grâul de neghină, pentru că îl cunoştea şi-i admira devotamentul faţă de principiile liberale, dragostea de neam şi de ţară.

Cât priveşte poziţia lui Ion Ritivoi faţă de mişcarea legionară din România acelor timpuri, i-a spus clar lui Dumitru Sinu: Legionarii  sunt nişte copiii. Nu ştiu nimic!

“Franţa e o ţară binecuvântată Pe orice pui mâna, faci bani”

Dumitru Sinu se bucurase mult că-l reîntâlnise la Paris pe Ion Ritivoi: “Ce este viaţa! Să te întâlneşti cu cineva peste ani de zile la Paris, după ce ai avut atâtea experienţe în România! – îmi spune nea Mitică – l-am prezentat tuturor prietenilor mei pe Ion Ritivoi. Toţi îl considerau un tip aparte, cu un caracter puternic, cu o voinţă de fier şi de o hărnicie nemaiîntâlnită. Îmi spunea adesea: Ce ţară-i Franţa! Nu există ţară mai bună. Aici pe orice pui mâna, faci bani…” Nea Mitică mi-a povestit că Ritivoi, toată viaţa lui a fost harnic dar şi econom. Nu şi-a bătut joc de banii câştigaţi cu trudă, nu s-a dat în lături de la nicio muncă ce-i aducea un câştig, fie el cât de modest, era un bănuţ în plus. Răspundea tuturor solicitărilor şi muncea cât poate ar fi muncit două-trei persoane la un loc. “L-am chemat să vină cu mine pe strada Ribera, la Misiunea greco-catolică şi nu m-a refuzat. Am intrat în biserică, ne-am aşezat pe bancă şi văzându-l pe preotul care oficia slujba, m-a întrebat: Dar pe dulăul ăsta, care e cu cădelniţa, nu-l cheamă Aron? Ba da, Aron îl cheamă – i-am răspuns uimit că  îl cunoştea – Vezi, dacă te uiţi bine la mâna lui, nu poate să-şi mişte degetele. Eu îl cunosc din România. Eram copiii şi el a vrut să dea în calul meu iar eu l-am lovit peste degete şi a rămas cu ele semi-paralizate, dar nu cumva să-i spui!”. Şi nea Mitică zâmbeşte aducându-şi aminte de acea întâlnire cu Ion Ritivoi.

Din Franţa, Ion Ritivoi s-a mutat în Canada, la Windsor.

„Eu, nici când mănânc nu stau jos”

Dumitru Sinu îmi povesteşte apoi cum Ion Ritivoi dorise să vină în SUA dar n-a fost primit, pentru că încercase în tinereţe, când a fost prima dată în America, să rămână aici cu acte false, din care să rezulte că avea 18 ani, pe când atunci el nu avea decât 16. Americanii au aflat şi l-au  expulzat imediat. De aceea a fost nevoit să plece în Canada.

Nea Mitică îmi spune apoi cum a reuşit Ritivoi, datorită unei sclipiri de moment, să obţină un loc de muncă la una dintre cele mai prestigioase fabrici de automobile din lume, la Chrysler . “Ştii cum a obţinut job? S-a dus la Chrysler când era grevă. A sărit gardul. Şi cei de la birouri i-au spus: Pe unde-ai intrat, că toate uşile sunt închise? El a răspuns simplu: Am sărit gardul, am văzut că nimeni nu lucrează şi am zis că vin să lucrez eu! Şi aşa l-au angajat la Chrysler”.

Ion Ritivoi era un om extraordinar de harnic. Eu nici când mănânc nu stau jos! – îi zicea Ritivoi lui nea Mitică. Lucra 8 ore pe zi, iar după serviciu a început să-şi construiască singur o casă. A făcut-o el, de la A la Z.  După aceea, a construit-o pe a doua şi tot aşa, câte una, până când a reuşit să ridice şapte case în Canada.

“Tata şi fratele meu, Iosif, au lucrat pentru Ion Ritivoi în urmă cu mulţi ani, când acesta se întorsese din America şi construise o casă mare în comuna Tălmaciu, aproape de Sebeşul de Sus – îşi aminteşte nea Mitică – încă de tânăr era priceput la toate”. Făcea parte dintr-un neam de oameni cu scânteie, Ion Ritivoi – Dumitru Sinu mi-a spus că unul dintre nepoţii lui Ritivoi, Toma Moldovan, era în vremea aceea directorul Bursei din Bucureşti.

Unul dintre cei mai harnici oameni din lume

După întâlnirea din Franţa, Ion Ritivoi şi nea Mitică au ţinut legătura în permanenţă. În California, Ion a fost de două ori în vizită la familia Sinu.  Doamna Nicole îl însoţea la cumpărături. Îşi aduce aminte nea Mitică de o întâmplare petrecută în timpul uneia dintre vizite: “Ion găsise un costum pe care dorea să-l cumpere şi i-a zis lui Nicole: Tu te duci şi plăteşti pantalonii, iar eu vin peste câteva minute şi plătesc sacoul.  Aşa a reuşit să-şi cumpere costumul la jumătate de preţ, luând cele două piese separate. Era un descurcăreţ!”

Multe amintiri plăcute are Dumitru Sinu despre Ion Ritivoi şi din toate câte-mi povesteşte, pot deduce cu uşurinţă cât respect a avut pentru el, îl aprecia şi o spunea fără dubii. Până şi butadele pe care le aflase de la Ritivoi i-au rămas vii în minte: “Îi plăcea să vorbească mult – zâmbeşte nea Mitică – când cineva spunea ceva şi el nu credea, îmi zicea: Vezi-ţi de treabă, ăla minte cât aleargă un cal într-o zi!”. Calificativele lui Ritivoi pentru cei care nu corespundeau rigorilor sale erau pline de semnificaţii: de exemplu, despre comunşti spunea doar atât: sunt nişte tinichele! Periplul pribegiei s-a încheiat pentru Ion Ritivoi în Canada; după ani de zile petrecuţi departe de ţară, de familie, s-a întors în România, acasă. Fiica lui s-a mutat ulterior la Târgovişte, unde este înmormântat şi tatăl ei…Atât mai ştia nea Mitică despre ce se întâmplase cu consăteanul lui, după ce părăsise continentul american.

Pe tot parcursul discuţiei noastre despre Ion Ritivoi am simţit cât de mult îl apreciase Dumitru Sinu, iar în final, a rostit câteva cuvinte care spun totul: “Nea Ion Ritivoi a fost un om ager la minte şi muncitor! Eu cred că a fost unul dintre cei mai harnici oameni din lume şi printre cei mai de seamă din zona noastră. Mă întreb, dacă l-ar fi cunoscut Cioran, oare ce-ar fi spus despre el?“

Octavian D. Curpaş, Phoenix, Arizona