Primarul municipiului Baia Mare, Ioan Doru Dăncuș, a convocat astăzi, 30 decembrie, o ședință de îndată a Consiliului Local Baia Mare, pentru a propune eliminarea hotărârii privind împărțirea municipiului în două zone de parcări, roșie și albastră. Ca urmare a acestei decizii, au fost anulate abonamentele în valoare de 1.500 de lei (premium) și cele de 600 de lei.
De asemenea, în colaborare cu consilierii locali, a fost ajustat prețul abonamentului anual de parcare la 300 de lei, care va putea fi utilizat pe întreaga rază a orașului, fără modificări. Taxa pentru parcările rezidențiale rămâne, de asemenea, la 300 de lei anual, aceeași valoare aplicându-se și parcărilor dedicate taximetrelor. Aceste măsuri poziționează municipiul Baia Mare în topul orașelor cu cele mai accesibile abonamente de parcare din România.
”Vă recunosc faptul că am susținut și eu proiectul inițial, iar motivele le-am explicat de curând într-un live, respectiv decongestionarea celor mai aglomerate parcări din oraș. Însă, din toate discuțiile generate de acest subiect, din ceea ce au spus băimărenii, am înțeles că am greșit, că nu suntem pregătiți pentru o schimbare atât de radicală, respectiv că am avut o comunicare deficitară cu cetățenii pe acest subiect. Nu voi da vina pe nimeni pentru felul în care s-a înțeles această inițiativă, pentru că dacă i-am fi informat mai bine pe băimăreni, dacă am fi dezbătut mai mult și mai clar acest demers, nu ar fi existat situația de față. Tocmai din acest motiv mi-am propus să îmbunătățim procesul de consultare publică și, înainte de a implementa orice astfel de inițiative, să mă asigur că băimărenii sunt informați clar și corect”, a declarat Ioan Doru Dăncuș, primarul municipiului Baia Mare.
Totodată, primarul Ioan Doru Dăncuș a anunțat că administrația locală lucrează intens la inițiative menite să eficientizeze cheltuielile Primăriei Municipiului Baia Mare.
Mai mult, în contextul ajustărilor de taxe și impozite planificate pentru anul 2025, se analizează introducerea unor soluții compensatorii care să diminueze impactul social al acestor modificări, suplimentar față de bonificația de 10% aplicabilă în primele trei luni ale anului.
”În încheiere, vă mulțumesc pentru înțelegerea și susținerea pe care mi le acordați și, pentru că vreau să fiți informați corect, în imaginile atașate regăsiți cele 29 de proiecte în valoare de 800 de milioane de lei pentru care am semnat deja contractele de finanțare, pentru care voi face tot posibilul să găsim fonduri pentru a le cofinanța și pe care, în următorii 2 ani, le vom realiza în orașul nostru”, a concluzionat Ioan Doru Dăncuș, primarul municipiului Baia Mare.
Începând din luna ianuarie 2025, vor fi reluate întâlnirile în cartiere, unde primarul Ioan Doru Dăncuș va prezenta bilanțul realizărilor și va discuta cu cetățenii despre proiectele viitoare, îngrijorările și dorințele acestora, pentru a identifica soluții adecvate împreună.