Pasionat de jurnalism, Ioan Ciobotă se descoperă ca un om ce trăieşte zilnic bucuria sufletească a lucrului bine făcut. Debutul său în mass media s-a produs la revista “Lydia”, însă adevărata împlinire profesională a venit pentru el abia în 1996. De atunci, Ioan Ciobotă slujeşte cu dăruire şi punctualitate, în radio. Toată munca de aici îl încântă şi consideră că frumuseţea unui program o face invitatul însuşi. Ioan Ciobotă este în prezent, redactor la Radio Vocea Evangheliei Timişoara, unde realizează emisiuni, documentare, ştiri, corespondenţe, interviuri, etc. Activitatea în eter se completează în cazul lui, cu editarea de cărţi care conţin dialogurile pe diverse teme pe care le-a construit şi difuzat tot la acest post de radio.

Ioan Ciobotă a absolvit Facultatea de Calculatoare şi Automatică din Timişoara şi are o specializare la BBC School of Journalism. În anul 1998, primeşte Premiul Naţional “Civic Media Awards”, iar în 2005, Premiul Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU) pentru jurnalism în România. Ioan Ciobotă s-a născut în Ardeal, în oraşul Alba Iulia, la 23 decembrie 1968. Este căsătorit şi are doi fii, Isac-Daniel şi Luca-Petuel.

– Câte ore munciţi pe zi? Cum arată programul dvs. într-o zi obişnuită de lucru, cu alte cuvinte cât de mult seamănă o zi cu cealaltă?

– Opt ore pe zi, dar nu în flux continuu. De obicei, patru ore dimineaţa şi patru ore seara. Nicio zi nu seamănă cu cealaltă. Mereu se ivesc noi interviuri de făcut, oameni noi pe care trebuie să-i cunosc, locuri noi în care să merg pe teren. Cred că am intervievat peste o mie de persoane în ultimii 13 ani.

– Au fost si proiecte la care a trebuit să renunţaţi? De ce?

– Nu au fost proiecte la care să renunţ undeva pe parcurs, să le abandonez. Îmi place să duc orice lucru la bun sfârşit. Un proiect încheiat recent şi de care îmi pare rău că s-a încheiat a fost editarea de cărţi care conţin interviuri de la Radio Vocea Evangheliei. Titlurile acestor cărţi sunt: “Vieţi transformate”, volumele 1, 2 si 3; ”Depresia – durerea sufletului. Unde se poate găsi eliberare şi pace?”; “Ce nume i-ai da copilului tău nenăscut?” (despre avort); «Ce s-a întâmplat de fapt, de Paşti?»; “Homeopatie, acupunctură, bioenergie şi alte forme de medicină alternativă. O perspectivă creştină.”; “Alcoolismul – există totuşi speranţă!”; “Singurătatea – o viaţă pustie?” O mare parte dintre aceste cărţi au fost distribuite gratis pentru evanghelizare în Oltenia, Moldova, etc. Acum, ar fi nevoie de 10.000 $ pentru a reedita toate aceste titluri, pe care misionarii ni le cer, dar pe care nu le mai avem din lipsa fondurilor.

– Ce aţi dorit să le comunicaţi cititorilor prin aceste cărţi? Ce impact au avut asupra acestora, ce reacţii aţi primit?

– Am dorit să transmit speranţă, speranţă, speranţă, dragoste şi bucurie. Bucuria întâlnirii cu Cristos, încă de pe acest pământ, în mijlocul problemelor şi suferinţelor şi bucuria întâlnirii cu Dumnezeu în Cerul pregătit pentru noi.

– Vi s-a întâmplat să vă confruntaţi cu problema monotoniei în emisiunile cu care ieşiţi pe post?

– Nu, niciodată. Frumuseţea unei emisiuni o face invitatul. Dacă invitatul este plicticos, prefer să închei emisiunea mai repede şi să difuzez muzică, decât să plictisesc ascultătorii.

– În ce măsură reuşiţi să menţineţi idealul creştin de educare a publicului în spiritul valorilor biblice, dar să le şi oferiţi ascultătorilor ceea ce îşi doresc?

– Eu ştiu foarte foarte clar ce cred, de ce cred ceea ce cred, dar mai ales în CINE cred. Dacă trâmbiţa dă un sunet neclar, oamenii nu ştiu încotro să alerge, însă, dacă trâmbiţa dă un SUNET FOARTE CLAR, oamenii ştiu exact direcţia în care trebuie să meargă. Eu îmi doresc să fiu o trâmbiţă a lui Dumnezeu, cu un SUNET  FOARTE  FOARTE  CLAR. Radio Vocea Evangheliei este o fereastră către Dumnezeu. Dacă noi prezentăm Evanghelia clar şi fără compromisuri faţă de lumea din jur, oamenii apreciază această poziţie, pentru că orice om simte dincolo de cuvinte puterea Duhului Sfânt al lui Dumnezeu.

– Cât de important este pentru dvs. acest loc de muncă în raport cu aspectul financiar?

– Financiar este catastrofal, dar nu se compară cu bucuria sufletească. Bucuria şi împlinirea sufletească în urma muncii depuse nu se pot cumpăra cu niciun fel de salar. Salariul meu aici este cam cu 70-75% mai putin faţă de cât aş putea câştiga “într-un post laic”, deci eu câştig doar pe un sfert faţă de foştii mei colegi de faculate, dar nu-mi pare rău deloc. Niciodată nu ne-a lipsit in familie pâinea de pe masă. Iar cel mai important lucru pentru mine este că lucrez pentru ÎMPĂRĂŢIE şi sunt sigur că Dumnezeu “contabilizează” aşa zisele “pierderi financiare” ale mele datorită muncii în “via LUI”. Şi ştiu că Dumnezeu este credincios şi drept, iar răsplata pentru mine, copiii şi soţia mea este mare în Cer.

– Cum este să lucrezi în echipă şi să împarţi succesul?

– În termenii “lumii”, gândind egoist, este “nasol”, dar noi, fiind slujitori umili ai Împăratului nostru, nu avem astfel de probleme. Ne bucurăm împreună de succes şi plângem împreună pentru nerealizari. Nu avem merite speciale niciunul. Meritul este al Domnului.

– Ce realizări deosebite aţi avut ca echipă în ultimul an?

– Au fost oameni care s-au botezat ascultând emisiunile de la Radio Vocea Evangheliei. Acestea sunt cele mai valoroase realizări – sufletele oamenilor.

– Tot la realizări, însă personale se încadrează şi cele două importante premii pe care le-aţi primit în 1998 şi în 2005. Vă rugăm să ni le prezentaţi.

– În 1998 am avut harul din partea Domnului să primesc Premiul Naţional “Civic Media Awards”, oferit de Revista Bucharest Business Week şi Fundaţia Tinerilor Jurnalişti. Eu am concurat cu un documentar pe probleme sociale. A fost singurul premiu laic acordat unui post de radio creştin. Am primit premiul pentru secţiunea Radio, iar la TV acest premiu a fost câştigat de Televiziunea Română, şi la Presa scrisă de “Curierul Naţional”. Premiile au fost în valoare de 100$ şi au fost decernate de Ambasadorul Statelor Unite la Bucureşti pe scena Sălii Palatului din Bucureşti, în timpul unui concert. Cu ocazia respectivă ni s-au acordat şi nouă, câştigătorilor, câte 2-3 minute să spunem câteva cuvinte. Eu am folosit acele minute ca să citesc 1 Corinteni 13 – capitolul despre dragoste – in faţa tuturor celor prezenţi, iar Sala Palatului era atunci arhiplină. Am fost foarte încântat. În 2005 am avut din nou harul din partea Domnului să câştig un alt Premiu Naţional, şi anume Premiul Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU) pentru jurnalism în România. La acest concurs am participat cu un documentar despre avort, intitulat “CE  NUME  I-AI  DA  COPILULUI  TĂU  NENĂSCUT?”. Juriul a fost alcătuit din Lucia Hossu-Longin, Florian Pittiş şi Ioana Avădani.

Am primit premiul tot pentru secţiunea Radio, iar la TV acest premiu a fost câştigat din nou de Televiziunea Română, şi la Presa scrisă de “Evenimentul zilei”. Premiul a constat într-un reportofon digital şi un laptop. A fost acordat tot la Sala Palatului, cu ocazia aniversării a 50 de ani de când România este membră ONU (UN), tot în timpul unui concert cu sala arhiplină, doar că eu nu am putut merge atunci la Bucureşti, deoarece copilul cel mic s-a îmbolnăvit grav chiar în seara dinainte. A mers un coleg din Bucureşti să ridice premiul în locul meu. Aşadar, în 1998 şi în 2005 Domnul mi-a dăruit titlul de cel mai bun jurnalist radio din România, între toate posturile de radio – creştine şi laice deopotrivă. Spun asta cu toată smerenia, dar şi cu toată bucuria, bineînţeles. Nici nu-mi puteam dori o răsplată mai mare din partea Împăratului meu. Ştiam că El răsplăteşte cu vârf şi îndesat, dar nu cum ne aşteptăm noi, ci “dumnezeieşte”, cum noi nici măcar nu ne putem gândi. Un al treilea premiu, dar care nu a fost de fapt, un premiu ca şi celelalte două dinainte, dar pe care eu îl consider cel mai important, este faptul ca în anul 2003, de Paşti, BBC radio din Londra – secţia română – a transmis un documentar radio realizat tot de mine, intitulat “CE  S-A  ÎNTÂMPLAT  DE  FAPT,  DE  PAŞTI?”. Este un documentar de 15 minute, care conţine Evanghelia pură, dar spusă pe limba celor “de afară”, deci nu cu un limbaj de lemn pe care să-l înţeleagă doar “ai noştri”. A fost singurul documentar preluat în toată istoria de BBC secţia română de la un alt post de radio şi difuzat integral.

– Care a fost cel mai mare proiect la care aţi lucrat până acum?

– Documentarele pe care le-am făcut de-a lungul timpului.

– Dar pentru viitor, ce proiecte aveţi?

– Lucrez acum la două documentare: unul despre DEPENDENŢA  DE  INTERNET şi încă unul despre PORNOGRAFIE. Sunt probleme grave, care afectează deopotriva şi biserica şi lumea.

– Ce recomandare aţi dori să îi faceţi unui tânăr care aspiră să lucreze în radio?

– Să iubească oamenii din toată inima.

– Ce pasiuni aveţi, cum vă petreceţi weekend-ul sau vacanţa?

– Pasiunea mea este să răspândesc Evanghelia. În weekend-uri de multe ori pregătesc materiale cu emisiuni radio, pe care le trimitem ulterior misionarilor din Oltenia şi Moldova.Vacanţele le petrec cu familia, cu soţia şi copiii.

– Ce alte posturi de radio vă place să ascultaţi, în afară de Radio Vocea Evangheliei?

– Uneori, nici Radio Vocea Evangheliei nu-mi place să ascult şi atunci dau telefon colegilor care sunt de serviciu în ziua respectivă 🙂 Glumesc, dar aşa e la noi, în echipa de la Timişoara – veghem unii asupra altora în ceea ce priveşte emisiunile. Ne susţinem, ne criticăm şi ne incurajam reciproc, unii pe alţii. Alte posturi de radio nu-mi place să ascult. De fapt, pe orice canal media laic – radio, TV, ziare, online, etc., poţi auzi doar cum se ceartă preşedintele cu parlamentul, primarul cu nu-ştiu-cine sau bârfe murdare, de doi bani. Nu mă interesează aşa ceva şi simt că nu primesc nimic pentru sufletul meu. De asta şi cred că este MARE  MARE  NEVOIE de media creştină – oamenii sunt însetaţi după un mesaj pentru suflet, şi doar media creştină poate oferi acest mesaj. Media laică pare ca o cutie goală de tinichea, asta atunci când nu oferă conţinut pornografic. Dacă mai transmite şi pornografie…, atunci zic şi eu ca Pavel, apostolul… totul este gunoi

– Care este visul dvs.?

– Un post de radio creştin naţional, ca de exemplu de talia Europa FM – dacă aş avea bani, aş cumpăra Europa FM şi aş transmite conţinut creştin. Un post de televiziune creştin – de talia PRO TV – dacă aş avea bani, aş cumpăra PRO TV şi aş transmite conţinut creştin, de calitate BUNĂ. Un ziar creştin naţional sau o revistă de talia ziarului “Adevărul”. Şi online, bineînţeles. Pe online sunt câteva site-uri absolut încântătoare, din punct de vedere creştin, vorbind.

– Dar cel mai mare vis?

– Toţi românii să se întoarcă la Cristos, să se pocăiască. Nu în sensul ca să se închidă bisericile ortodoxe şi catolice, ci în sensul ca şi ortodocşii şi catolicii şi baptiştii şi penticostalii şi creştinii dupa Evanghelie, etc., toţi să se pocăiască cu adevărat, să arunce tot ce este de aruncat şi să-şi trăiască creştinismul conform Bibliei. Să nu creadă cineva că doar ortodocşii şi catolicii au idoli la care se închină. Nici vorbă. Vă dau un exemplu: am vizitat de curând o familie de buni pocăiţi dintr-un sat din jud.Bacău. Ne-am întâlnit prima dată în viaţă şi am stat la ei 20 minute. Am fost şocat că sora respectivă nu-şi putea desprinde ochii din televizor, chiar şi când vorbea cu noi. Era TOTAL  DEPENDENTĂ  de televizor – idolul din casa ei – la care se închina fără să ştie şi fără să recunoască. De fapt, nimeni care se închină la idoli nici nu ştie, nici nu recunoaşte. Alţii se închină la bani, la maşini, la case luxoase, etc., etc. Mă doare pentru astfel de oameni.

– Ce gând de final aţi dori să le adresaţi cititorilor acestui interviu?

– Să ne punem pe genunchi şi nu ne ridicăm de acolo până când nu simţim că Dumnezeu ne vorbeşte. Să citim Biblia constant, din scoarţă în scoarţă, nu ca pe o reclamă pe care o primeşti pe stradă.

Si chipul lui Dumnezeu va străluci pe faţa noastră.

Iov 19:25-27

Dar ştiu că Răscumpărătorul meu este viu şi că se va ridica la urmă pe pământ.

Chiar dacă mi se va nimici pielea, şi chiar dacă nu voi mai avea carne, voi vedea totuşi pe Dumnezeu. Îl voi vedea şi-mi va fi binevoitor; ochii mei Îl vor vedea şi nu ai altuia.

Sufletul meu tânjeşte de dorul acesta înăuntrul meu.

Interviu realizat de Octavian D. Curpaș și publicat în septembrie, 2007 în revista Pasi.ro