Olanda a deblocat 500 de milioane de euro cu scopul de a facilita integrarea refugiaților care dispun de un permis de sejur, finanțând – de exemplu – cursuri de limba olandeză sau ajutoare pentru găsirea unui loc de muncă, a indicat guvernul joi, potrivit AFP.
„A rămâne înseamnă a participa”, a explicat Ministerul de Interne într-un comunicat. Banii vor fi puși la dispoziția municipalităților care primesc refugiați cu scopul ca aceștia „să poată deveni independenți, să-și găsească un loc de muncă, să meargă la școală sau să participe în alt mod la societatea olandeză cât mai repede posibil”.
Acordul cu municipalitățile prevede deci cursuri de olandeză în centrele de primire, ajutor pentru instruire și centre care să permită refugiaților să facă voluntariat în așteptarea unui permis de muncă, precizează ministerul.
În fața celei mai grave crize a imigrației în Europa de la Al Doilea Război Mondial, Olanda a înregistrat în 2015 aproape 59.000 de cereri de azil provenind în majoritate de la sirieni, eritreeni și irakieni.
În cadrul unui acord încheiat în noiembrie 2015 între guvern și administrațiile locale, această țară cu aproape 17 milioane de locuitori și-a anunțat voința de a-și dubla capacitatea de primire cu 42.500 de paturi și locuri de cazare suplimentare.
Criza migrației a agravat disensiunile în societatea olandeză. Popularitatea Partidului pentru libertate (PVV, antiimigraționist) al deputatului antiislamist Geert Wilders, a crescut rapid.
Viitoarele alegeri legislative sunt prevăzute abia în 2017, dar ultimele sondaje arată că PVV ar fi primul partid în parlament cu 33 de locuri din cele 150, față de 12 în prezent, dacă scrutinul ar fi organizat în aceste zile.