Municipiul Baia Mare, în calitate de beneficiar, derulează proiectul cu titul „Creşterea accesibilităţii urbane prin modernizarea străzii Electrolizei din Municipiul Baia Mare”, proiect finanţat prin Programul Operaţional Regional 2007-2013.
Valoarea totală a proiectului este de 10.765.486, din care TVA 2.038.092, asistenţă financiară nerambursabilă solicitată 7.934.672 lei şi contribuţia proprie a beneficiarului 792.720lei. Autoritatea de Management este Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice. Organism Intermediar – Agenţia de Dezvoltare Regională Nord – Vest. Data semnării contractului de finanţare a fost 01.04.2013, proiectul urmând a se finaliza în luna decembrie 2015.
Lucrările de execuţie prevăzute în cadrul proiectului de modernizarea a străzii Electrolizei constau în:
– desfacerea sistemului rutier existent şi realizarea sistemului rutier nou în zona industrială a străzii Electrolizei, de la intersecţia cu strada Luminişului până la intersecţia cu strada Oborului;
– ranforsarea sistemului rutier existent, de la intersecţia străzii Electrolizei cu strada Vasile Lucaciu, până la intersecţia cu strada Luminişului (suprafaţă totală carosabil – 13.536,00 mp);
– realizarea de sensuri giratorii (2 bucăţi) la intersecţia străzii Electrolizei cu strada Luminişului şi la intersecţia cu strada Horea;
– amenajarea trotuarelor pe partea dreaptă şi partea stângă a străzii (suprafaţă – 5.151,00 mp);
– amenajarea unei piste de ciclişti pe partea dreaptă a străzii (suprafaţă – 1.762,00 mp);
– amenajarea parcărilor, 227 locuri de parcare din care 191 locuri situate adiacent părţii carosabile şi 36 de locuri de parcare situate înafara gabaritului străzii, în zona intersecţiei cu strada Luminişului (suprafaţă – 4.073,00 mp);
– amenajarea a 3 perechi de staţii de autobuz (suprafaţă – 458,00 mp);
– amenajarea unor zone verzi în aliniamentul stradal şi în interiorul celor două giraţii (suprafaţă – 7.217,00 mp);
– reabilitarea reţelelor de apă (lungime – 2.870,00 m) şi a reţelei de canalizare (lungime – 1.520,00 m) pe toată lungimea străzii.
Suprafaţa totală modernizată este de 35.100 mp.
În perioada de implementare a proiectului, Municipiul Baia Mare derulează activităţi de de informare a potenţialilor beneficiari şi a tuturor celor interesaţi, folosind instrumentele specifice de comunicare pentru faze diferite de implementare, cum ar fi folosirea mijloacelor de informare în masă pentru transmiterea de informaţii, anunţuri, comunicate de presă, organizarea unor conferinţe de presă pentru mediatizarea stadiului de progres al proiectului.