Renumitul pictorul Adrian Ghenie, originar din Baia Mare dar care a absolvit Universitatea de Arte şi Design Cluj va deschide la Cluj un Centru de Artă Contemporană, pe strada Avram Iancu nr 1.
Ghenie a achiziţionat un imobil ultracentral, pe strada Avram Iancu nr.1 (colţ cu Republicii, vizavi de sediul Academiei Române), un imobil scos mult timp la vînzare şi care a necesitat reparaţii. Preţul tranzacţiei e confidenţial dar conform preţurilor din piaţa imobiliară în zonă suma depăşeşte milionul de dolari.
Ghenie a depus la Primăria Cluj, conform surselor clujucultural.ro o declaraţie de impunere. Tranzacţia a avut loc luna aceasta.
Pictorul, unul de mare succes acum în Europa, a acţionat discret. Clădirea a fost renovată complet dar încă nu e dată în folosinţă, pentru că mai au loc lucrări de amenajări interioare. În mica curte interioară se poate vedea unul din turnurile vechii cetăţi ale Clujului medieval.
Clujulcultural.ro a contactat surse din lumea artelor plastice dar nimeni nu vrea să vorbească deschis despre investiţia lui Ghenie, care e fondator şi la cunoscuta Galerie Plan B din Fabrica de Pensule.
Puţinele surse care au acceptat să discute sub semnul anonimatului, iar clujulcultural.ro a decis să nu le divulge identitatea, au spus că Ghenie doreşte să înfiinţeze în clădire în principiu un Centru de Artă Contemporană, o instituţie care lipseşte mult Clujului. E posibil ca această clădire să aibă şi alte funcţiuni.
Clădirea are două etaje şi zeci de încăperi. Nici un număr de stradă nu e precizat nici pe poartă nici pe clădire sau vreo tablă cu investitorul. Dar clădirea e situată pe Avram Iancu nr.1. Totul în jur e curat, ordonat.
Fenomenul Ghenie
Adrian Ghenie are 38 de ani şi a absolvit Universitatea de Artă şi Design din Cluj Napoca. Acum locuieşte şi munceşte atât în Cluj Napoca dar mai ales la Berlin.
El este considerat cel mai bine vândut artist român în prezent.
Recent, pe 28 iunie, două lucrări de Adrian Ghenie au fost achizitionatela licitaţia casei Sotheby’s din Londra cu peste doua milioane de lire! Lucrarea artistului Adrian Ghenie, intitulată „The Hunted” (2010), care a fost estimată la un preț de 400.000-600.000 de lire sterline, a fost cumpărată la un preţ de 1.865.000 de lire.