INVESTIȚIE PENTRU VIITOR Administrația Publică Locală a municipiului Baia Mare investește în calitatea actului educativ. În acest sens, ieri primarul Cătălin Cherecheș a semnat contractul de execuție a unei noi grădinițe în cartierul Vasile Alecsandri. Unitatea de învățământ preșcolar va deservi aproximativ 180 de copii. Grădinița, una la standarde moderne, va avea, în premieră pentru România, și o grupă cu predare în limba rusă.
Grădinița, situată pe strada Grănicerilor din Baia Mare va fi dată în folosință cel mai probabil la finele anului viitor. În cadrul acesteia vor funcționa grupe în care copiii vor învăța limba engleză sau rusă. Conceptul realizării acestei noi grădinițe este acela de a elimina grădinițele situate la parterul blocurilor de locuințe și mutarea acestora în unități noi, moderne care să răspundă cerințelor europene.
„Am semnat contractul de lucrări pentru construirea unei noi grădinițe în cartierul Vasile Alecsandri, cel mai nou cartier al municipiului Baia Mare și cel mai dezvoltat. Este vorba despre un cartier în care locuiesc astăzi aproape 20.000 de oameni. Este o zonă din Baia Mare în care am făcut foarte multe lucrări legate de infrastructură, iar acum, cu această grădiniță ne orientăm spre zona tânără a acestui cartier, respectiv pentru a crea condiții copiilor pentru educare, dar în special pentru a scoate tot ceea ce înseamnă grădinițe construite în perioada anilor `80 la parter de blocuri, iar aceste grădinițe să fie regăsite ca și grupe în noua construcție. Va fi o investiție de aproximativ 2 milioane de euro cu toate dotările la cele mai înalte standarde, dar cel mai important lucru este faptul că orientăm educarea spre limba germană și engleză.
Foarte important este că în acest moment ne orientăm, gândindu-ne la ceea ce înseamnă viitor al Europei și viitor al lumii și tot ceea ce înseamnă dezvoltare economică și relații pe care trebuie să le avem consolidate pentru a putea să ne dezvoltăm și noi România, și noi Maramureșul cu comunitățile din zona Federației Ruse. Din această perspectivă, un filon educațional din această grădiniță va fi dedicat educării copiilor în limba rusă. Eu consider că micuții din Baia Mare dacă cunosc în principal limba engleză și limba rusă, cunosc și au posibilitatea să învețe și limba germană și chiar și limba chineză la un moment dat suntem o comunitate care are viitor și dăm șansă acestor copii să fie performanți pe piața muncii la nivel global, nu doar la nivelul unei comunități restrânse”, a declarat Cătălin Cherecheș, primarul municipiului Baia Mare.