AcasăActualitateINVESTIȚIE FINALIZATĂ CU SUCCES - Sediul Poliției Borșa, complet modernizat

INVESTIȚIE FINALIZATĂ CU SUCCES – Sediul Poliției Borșa, complet modernizat

DISTRIBUIȚI

Astăzi, 20 decembrie, Poliția orașului Borșa a fost gazda evenimentului ÎNCHEIEREA PROIECTULUI ”CREȘTEREA EFICIENȚEI ENERGETICE PRIN REABILITAREA TERMICĂ ȘI MODERNIZAREA SEDIULUI POLIȚIEI ORAȘULUI BORȘA”. Recent a fost efectuată recepția la terminarea lucrărilor aferente obiectivului de investiții  ,,Creșterea eficienței energetice prin reabilitarea termică și modernizarea Sediului Poliției Orașului Borșa”,  proiect finanțat în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență.

”Contractul de finanțare al proiectului amintit a fost semnat la data de 15 decembrie 2022 și depus de către Ministerul Afacerilor Interne, în calitate de lider de parteneriat, și Inspectoratul de Poliție Județean Maramureș în calitate de beneficiar. Obiectivele generale au vizat  îndeplinirea standardelor și cerințelor Uniunii Europene, coroborat cu necesitatea mondială de a reduce consumurile de energii convenționale, reducerea consumului de energie și al emisiilor de dioxid de carbon, reducerea cheltuielilor cu utilitățile și implicit protejarea mediului înconjurător. Din punct de vedere energetic, clădirea în starea inițială se afla mult sub prevederile normelor actuale de confort şi consum energetic, aspect evidențiat printr-un consum total anual specific de energie finală extrem de ridicat”, a informat IPJ Maramureș.

Prin intermediul proiectului s-a propus și realizat cu succes îmbunătățirea fondului construit printr-o abordare integrată a eficienței energetice, conferindu-se atenție aspectelor estetice și calității arhitecturale, dezvoltării unor mecanisme adecvate de monitorizare a performanțelor fondului construit și asigurării capacității tehnice pentru implementarea investițiilor.

Prin intermediul acestui proiect au fost sprijinite activități/acțiuni specifice realizării de investiții pentru creşterea eficienţei energetice a clădirilor publice, respectiv:

–  Lucrări de reabilitare termică a elementelor de anvelopare a clădirii și a sistemului de încălzire și furnizare a apei calde de consum;

–  Instalarea unor sisteme alternative de producere a energiei electrice și termice pentru consum propriu;

–  Utilizarea surselor regenerabile de energie;

–  Lucrări de instalare a sistemelor de climatizare și ventilare mecanică cu recuperare de căldură pentru asigurarea calităţii aerului interior;

–  Lucrări de modernizare a instalațiilor de iluminat în clădiri;

–  Sisteme de management energetic integrat pentru clădiri;

– Modernizarea sistemelor tehnice ale clădirilor.

”Proiectul respectă principiul „Do No Significant Harm” (DNSH) (“A nu prejudicia în mod semnificativ”). Principiul „Do No Significant Harm” este o nouă obligație de la nivel european. Astfel ca în conformitate cu Regulamentele Europene în vigoare, tipurile de acțiuni și investiții propuse în cadrul Programelor de finanțare trebuie evaluate în funcție de potențialul lor de a aduce prejudicii semnificative celor șase obiective de mediu, respectiv: atenuarea schimbărilor climatice; adaptarea la schimbările climatice; utilizarea sustenabilă și protecția resurselor de apă și a celor marine; tranziția către o economie circulară; prevenirea și controlul poluării; protecția și refacerea biodiversității și a ecosistemelor”, mai transmite IPJ Maramureș.

Printre lucrările eligibile, realizate la nivelul proiectului, amintim:

1)  Reabilitarea termică a elementelor de anvelopă a clădirii prin termoizolație cu vată bazaltică de 20 cm,

2)  Sistemul de încălzire și sistemul de furnizare a apei calde de consum a fost reabilitat prin înlocuirea sobelor pe combustibil solid cu pompe de căldură aer apă, realizarea sistemului de distribuție a agentului termic către ventilo-convertoare instalate individual, în fiecare încăpere, cu comandă de încălzire sau răcire,

4)  Modernizarea instalațiilor de iluminat în clădiri s-a realizat prin montarea unor surse de iluminat economice formate din corpuri de iluminat tip led,

5) Prin sistemul structurat de curenți slabi a tuturor echipamentelor puse în funcțiune cu posibilitatea dezvoltării sistemului de management și evidență a indicatorilor de performanță energetică s-a realizat un sisteme de management energetic integrat pentru soluții inteligente,

6) sunt utilizate surse regenerabile de energie, compuse din pompă de căldură aer apă, sistem fotovoltaic, inclusiv acumulator de stocare a energiei electrice, sistem de panouri solare pentru producere apă caldă de consum,

7) în ceea ce privește dotarea cu mobilier și echipamente de ultimă generație amintim: sistemul de control acces, sistemul antiefracție, sistemul de supraveghere video, și mobilier necesar desfășurării activității.

După realizarea lucrărilor de intervenție privind reabilitarea clădirii s-au obținut:

  • reducere a consumului total anual specific de energie primară;
  • reducere anuală a emisiilor de gaze cu efect de seră;
  • reducere a consumului total anual specific de energie finală pentru iluminat artificial;
  • Este de remarcat faptul că prin aplicarea tuturor soluțiilor propuse se obține reducerea consumului de energie termică pentru încălzirea spațiilor cu peste 78%.

Prin dotarea realizată, sediul Poliției orașului Borșa este complet funcțional, fiind cel mai modern și dotat sediu de poliție la nivelul unității. Valoarea contribuției comunitare a proiectului cu TVA este de 1.663.675,69 lei, iar valoarea totală a obiectivului de investiție este de 3.013.025 lei TVA inclus.

”Facem precizarea că termenul de finalizare din contractul de finanțare a fost stabilit ca fiind 15 decembrie 2025, însă s-a reușit finalizarea integrală cu aproximativ un an în avans față de data limită. Inspectoratul de Poliție Județean Maramureș va continua demersurile pentru identificarea unor noi oportunități în vederea accesării de fonduri, cu ajutorul cărora să fie realizate și alte proiecte pentru creșterea calității serviciului polițienesc, îmbunătățirea condițiilor de lucru pentru polițiști și protejarea mediului”, concluzionează IPJ Maramureș.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.





TE-AR MAI PUTEA INTERESA