INVESTIȚIE DE 5 MILIOANE DE EURO Mult așteptatul moment pentru iubitorii fotbalului băimărean a sosit. Stadionul Municipal „Viorel Mateianu” și terenul doi de antrenament intră în reabilitare. Decizia a fost luată de către aleșii băimăreni la ultima ședință de Consiliu Local, în cadrul proiectelor inițiate de către primarul municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheș. Ștrandul Municipal este într-o fază finală de proiectare și va deveni, după aproape 20 de ani de așteptare, o zonă de agrement la cele mai înalte standarde așa cum își doresc și băimărenii.
Stadionul Municipal „Viorel Mateianu”, cel care aduce aminte de istoria glorioasă a echipei Minerul Baia Mare, de momentele de luptă din meciul cu Real Madrid din 1982 va fi reabilitat. Acest lucru va fi posibil după o așteptare de trei ani, perioadă în care Administrația Locală a Municipiului Baia Mare s-a luptat cu birocrația. Investiția care se ridică la suma de cinci milioane de euro va transforma stadionul într-o bază sportivă modernă, cu tribune funcționale și condiții europene atât pentru suporteri cât și pentru sportivi.
Cătălin Cherecheș, primarul municipiului Baia Mare: „După o analiză atentă a sporturilor iubite de către băimăreni și după ce am reușit să reconstruim ceea ce a fost distrus într-un an de către „statul paralel”, respectiv Clubul Minaur cu cele două echipe de handbal, feminin și masculin, cu care evoluăm din nou în Liga Națională și tindem spre vârful piramidei și revenirea în Cupele Europene, am concluzionat faptul că totuși fotbalul este sportul care atrage cel mai mare public dar și cel mai mare număr de copii. După discuțiile pe care le-am avut cu Răzvan Burleanu, președintele Federației Române de Fotbal am gândit un program de dezvoltare a bazei materiale în paralel cu consolidarea și accelerarea parcursului pe care îl are echipa Minerul Baia Mare, dorindu-ne în acest an promovarea în Liga a III-a, anul viitor în Liga a II-a și undeva în intervalul 2020-2021 promovarea în Liga Națională. Un alt palier este cel al fotbalului feminin care ia amploare în Europa și unde ne dorim să activăm mai serios și pentru a realiza acest lucru vom susține o serie de discuții cu reprezentanții cluburilor din municipiu.
Consolidarea bazei materiale înseamnă reabilitarea Stadionului Municipal <<Viorel Mateianu>> unde ieri am luat ultima hotărâre de Consiliu Local, după o așteptare de mai bine de trei ani pentru a putea introduce în domeniul public terenul aferent stadionului, fiindu-ne până acum blocată investiția de către o birocrație guvernamentală. Împreună cu reprezentanții Companiei Naționale de Investiții se va relansa acest proiect încă din cursul acestui an, urmând ca 2020 să ne găsească cu un stadion modern, cu toate dotările pentru suporteri, dar și condiții de pregătire sportivă și competițională.”
Teren sintetic de dimensiuni mari în parteneriat cu FRF și Răzvan Burleanu
Tot în acest sens, în ideea de a dezvolta fotbalul băimărean și de a oferi condiții la standarde europene iubitorilor acestui sport dar și practicanților acestuia, aleșii locali au aprobat protocolul dintre Federația Română de Fotbal și Municipiul Baia Mare în vederea reabilitării terenului II de antrenament. În urma investiției desfășurată pe suprafața situată în imediata apropiere a Stadionului Municipal „Viorel Mateianu” suprafața de joc va fi transformată într-una modernă, cu gazon sintetic, toalete și tribune de mici dimensiuni.
Ștrandul Municipal – zonă de agrement la standardele dorite de băimăreni
În zona Câmpului Tineretului, Ștrandul Municipal este într-o fază finală de proiectare și va deveni, după aproape 20 de ani de așteptare, o zonă de agrement la cele mai înalte standarde, municipalitatea dorindu-și să începă lucrările de construire în acest an, imediat după finalizarea procedurilor de licitație, astfel încât în anul 2019 să poată face funcțională zona outdoor pentru perioada de vară, iar în 2020 să fie inaugurat pavilionul pentru natație și agrement acvatic.
Cătălin Cherecheș, primarul municipiului Baia Mare: „Am încredere în partenerii cu care am demarat aceste proiecte la nivel administrativ și, în curând, vom lansa spre informarea băimărenilor strategia pe termen lung în domeniul sportului, cu previziuni ale performanțelor sportive și a dezvoltării infrastructurii sportive până în anul 2030.”