Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice a centralizat situaţia preliminară privind înscrierea în clasa pregătitoare pentru anul şcolar 2016-2017 (etapa I), după prima săptămână din calendarul de înscrieri (29 februarie – 5 martie).
Potrivit datelor înregistrate în sistem, în această perioadă au fost completate la nivel naţional 80.774 de cereri. Dintre acestea, 69.145 de cereri (85,6%) vizează copiii cu vârsta de 6 ani, împliniţi înainte de data de 1 septembrie 2016, iar 11.629 de cereri (14,4%), copiii cu vârsta de 6 ani (împliniţi începând cu data de 1 septembrie 2016). Cele mai multe cereri – 22.007 – au fost depuse în prima zi de înscrieri (29 februarie).
Părinţii sau tutorii legali îşi pot înscrie copiii în învăţământul primar pentru anul şcolar 2016-2017, începând de luni, 29 februarie, până vineri, 18 martie, ora 18:00 (termen-limită pentru prima etapă). Cererile-tip se pot completa online sau la unitatea de învăţământ la care părintele doreşte înscrierea copilului. Validarea cererilor-tip completate online se face zilnic, în intervalul orar 08:00 – 18:00 (luni-vineri), respectiv 09:00 – 13.00 (sâmbătă).
În intervalul 25 – 26 martie vor fi afişate, atât în unităţile de învăţământ, cât şi pe site-urile acestora şi ale inspectoratelor şcolare judeţene/al municipiului Bucureşti, informaţii privind candidaţii înmatriculaţi, numărul locurilor rămase libere şi lista copiilor neînscrişi după prima etapă.
A doua etapă de înscriere va avea loc în perioada 30 martie – 8 aprilie, iar pe 15 aprilie se vor afişa rezultatele finale. Între 19 – 22 aprilie, inspectoratele şcolare vor soluţiona toate cazurile nerezolvate după finalizarea celei de-a doua etape de înscriere.